Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:37 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările merg mai departe! Blocul „de pe spații verzi“, din Faleză Nord, nu poate fi oprit, momentan. Decizia luată în instanță

ro

02 Jul, 2020 00:00 3718 Marime text
  • Locuitorii din zonă au cerut suspendarea executării hotărârii în baza căruia se poate construi imobilul.
  • Tribunalul Constanța a decis că cererea de suspendare este neîntemeiată și a respins-o.
  • Cuvântul final îl va avea Curtea de Apel Constanța, în cazul în care vecinii viitorului bloc vor declara recurs.
Blocul ce se va ridica în Faleză Nord și care stârnește indignarea locuitorilor din zonă nu poate fi oprit, cel puțin momentan.

Judecătorii Tribunalului Constanța au respins cererea constănțenilor de a se suspenda executarea hotărârii de consiliu local prin care fusese aprobat PUZ-ul construcției cu șapte etaje, la cererea investitorului Mihai Valentin Florin și în baza unei sentințe definitive a instanțelor constănțene. Viitorii vecini ai blocului cu șapte etaje ceruseră suspendarea executării actului ce dă undă verde construcției până la soluționarea definitivă a procesului, în care se cere direct anularea hotărârii de consiliu local.

Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că terenul ar reprezenta, de fapt, „spații verzi“ și că acesta provine din retrocedările considerate nelegate de instanța supremă, care a și anulat dispoziția prin care respectiva suprafață a fost retrocedată.

La rândul său, investitorul Mihai Valentin Florin a explicat cu ocazii anterioare că este cumpărător de bună credință, fiind a cincea persoană din lanțul celor ce au cumpărat terenul. De asemenea, acesta a precizat cu aceeași ocazie că nu a avut cunoștință despre situația juridică a terenului în momentul achiziționării în 2005.
 

Nu se va anula titlul deținut de afacerist

Judecătorii Tribunalului Constanța au luat o primă decizie în procesul în care asociațiile de proprietari din cartierul constănțean Faleză Nord încearcă să oprească ridicarea unui imobil de șapte etaje pe o suprafață ce figura anterior ca „spații verzi“.

Potrivit minutei deciziei instanței, ce a fost pronunțată în dosarul cu numărul 461/118/2020, judecătorii au apreciat că este neîntemeiată cererea oamenilor de a se suspenda hotărârea Consiliului Local Constanța prin care se aproba PUZ-ul privind construcția blocului.

Prin aceeași decizie, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale active și de interes pentru o parte din reclamanți, respectiv pentru cei din cadrul Asociației de Proprietari nr. 450, bl. PA4, PA5, PA6A și PA6B.

Totodată, judecătorii au precizat că excepția nulității titlului deținut de Mihai Valentin Florin, dar și a titlurilor foștilor proprietari, pentru terenul în litigiu, este inadmisibilă.
Decizia de respingere a cererii de suspendare a hotărârii de consiliu privind PUZ-ul pentru ridicarea blocului cu șapte etaje poate fi atacată în recurs, în termen de cinci zile de la comunicare, urmând ca hotărârea finală în această privință să fie luată de Curtea de Apel Constanța.

Între timp, procesul pentru anularea HCL merge mai departe la Tribunal, o nouă înfățișare în cauză fiind fixată pe data de 8 septembrie.
 

Oamenii cer anularea actului ce dă undă verde construcției

Așa cum precizam în edițiile anterioare, viitorii vecini ai blocului pe care investitorul încearcă să îl ridice în Faleză Nord au atacat în instanță hotărârea de consiliu local ce îi dădea undă verde pentru construcție.

Cazul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța sub numărul 461/118/2020, iar obiectul dosarului îl reprezintă „anulare act administrativ suspendare executare act administrativ HCLM nr. 533/28.11.2019“. Rolul de reclamant le revine Asociațiilor de proprietari nr. 450, în timp ce Consiliul Local al Municipiului Constanța este pârât în cauză. La rândul său, investitorul Mihai Valentin Florin a făcut cerere de intervenție în proces.

Concret, locuitorii din zonă au cerut anularea Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 533/28.11.2019, hotărâre prin care a fost aprobat PUZ-ul pentru blocul cu șapte etaje, la cererea afaceristului Mihai Valentin Florin și în baza unei sentințe definitive a instanțelor constănțene.
 

Teren din proprietățile primite de Daniel Ene

Terenul pe care Mihai Valentin Florin intenționează să ridice blocul cu șapte etaje provine din retrocedările declarate ilegale de instanța de judecată. Mai exact, suprafața a fost retrocedată prin Dispoziția nr. 3135/2003 emisă de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, în beneficiul numitului Daniel Ene. Dispoziția respectivă a fost desființată de Curtea Supremă, prin hotărârea în care a dispus condamnările din Dosarul Retrocedărilor din Constanța, Mazăre și Ene numărându-se printre persoanele condamnate.

Pe de altă parte, în cadrul ședințelor de consiliu local în care s-a pus în discuție terenul său și investiția pe care dorește să o realizeze, afaceristul Mihai Valentin Florin a precizat că el este a cincea persoană din lanțul celor ce au cumpărat terenul. De asemenea, acesta a precizat că nu a avut cunoștință despre situația juridică a terenului în momentul achiziționării în 2005.
Zona vizată de PUZ este delimitată de străzile Prelungirea Ion Rațiu, plajă și aleile carosabile din fața blocurilor PA6A, PA4, PA3 și PA2.

Locuitorii din zonă, însă, nu sunt de acord cu ridicarea acestui imobil în zonă întrucât susțin că spațiul respectiv este destinat spațiilor verzi.

În luna mai, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a informat publicul interesat legat de depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „construire imobil P+7E locuințe colective (ultimul etaj cu supantă + cameră tehnică), amplasare firmă luminoasă, împrejmuire teren, organizare șantier, realizare racorduri și branșamente utilități – cu respectarea regimului de înălțime, amplasat în municipiul Constanța, zona PA2 – PA4, lot 7, județul Constanța“. Titularul proiectului respectiv este Mihai Valentin Florin.
De altfel, pe 30 ianuarie, fusese emis de către Primăria Constanța Certificatul de Urbanism nr. 518 - „Construire imobil P+7E locuinţe colective amplasare firmă luminoasă împrejmuire gard teren organizare şantier, realizare racorduri şi branşamente utilităţi“.
 

În 2005 și 2007 – „curți“, în 2014 – „spații verzi“

Terenul este situat în intravilanul municipiului Constanţa, are o suprafaţă de 500 mp, fiind identificat cu nr. cadastral 13259, înscris în cartea funciară a UAT Constanţa sub nr. 203185, şi este proprietate a lui Mihai Valentin Florin, conform extrasului de carte funciară eliberat sub nr. 8063/21.09.2016.
Mai este de menționat că, pe parcursul desfășurării proceselor în care afaceristul s-a luptat pentru a obține de la Primăria Constanța unda verde privind construcția dorită, acesta a arătat că în certificatele de urbanism emise în anii 2005 și 2007, primăria preciza că „folosirea actuală a terenului este curţi-construcţii“.
Totuși, în 2014, când Mihai Valentin Florin s-a adresat din nou primăriei pentru emiterea certificatului de urbanism pentru terenul respectiv, în actul emis în 2014, la regimul economic, se arăta că „imobilul este situat în ZRV la parcuri, grădini publice orăşeneşti şi de cartier, scuaruri şi fâşii plantate publice - destinaţii admise: funcţiuni de spaţiu public: (...); destinaţii neadmise: se interzic: schimbarea funcţiunii spaţiilor verzi, intervenţii care depreciază caracterul peisagistic al zonei“.

Spus pe scurt, certificatele de urbanism emise în 2005 şi 2007 prevedeau faptul că folosinţa actuală este „teren liber“, respectiv, „curţi construcţii“. Însă certificatul de urbanism emis spre informare în 2014 prevedea, din contră, faptul că acelaşi teren figurează cu destinaţia „parcuri grădini publice“ şi se interzicea schimbarea funcţiunii spaţiilor verzi.
În aceste condiții, afaceristul s-a judecat cu municipalitatea pentru dreptul de a construi pe terenul respectiv, iar în cele din urmă judecătorii i-au dat dreptate și au obligat primăria să emită certificatul de urbanism după dorința investitorului.

Așa a luat naștere hotărârea de consiliu local a cărei anulare încearcă acum să o obțină locuitorii din zonă.
În urma deciziei din această săptămână a Tribunalului Constanța, cererea de suspendare a executării HCL a fost respinsă. Decizia finală în această privință ar putea aparține însă Curții de Apel Constanța, dacă locuitorii din zonă decid să atace hotărârea Tribunalului în recurs.


Citește și:

Tensiuni în Faleză Nord:
Este vizat PUZ-ul unui bloc de șapte etaje!

Bloc pe „spaţii verzi“ în Faleză Nord?:
Povestea terenului aflat iniţial în proprietatea unui inculpat din Dosarul Retrocedărilor

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii