Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:06 08 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Anularea contractului de concesiune ce vizează un teren din Amenajarea Gricolă Pardina, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

ro

07 May, 2025 15:25 250 Marime text
Pe rolul Curții de Apel Constanța se află dosarul 1489/88/2024, înregistrat la data de 30 aprilie 2025 la Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, ce are ca obiect „ litigiu privind domeniul public “. Procesul se află în stadiul de recurs, iar ultima modificare a fost operată în data de 5 mai 2025.

Părți în dosar sunt Servagromec SA – intimat Reclamant, UAT Tulcea prin CJ Tulcea – Intimat Pârât, CJ Tulcea – Comisia de Evaluare a Ofertelor pentru Concesionarea prin Procedura Licitației – Intimat Pârât și Fabrica de Sănătate SRL – recurent pârât.   

Momentan nu a fost fixat un termen în acest dosar. 

Recursul a fost declarat la data de 11 aprilie 2025 de Fabrica de Sănătate SRL.

Dosarul s-a aflat și pe rolul Tribunalului Tulcea care la data de 6 martie 2025 a admiss în parte cererea de chemare în judecată.

Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC Servagomec SA în contradictoriu cu pârâții Fabrica de sănătate SRL, U.A.T. Judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea și Consiliul Judeţean Tulcea-Comisia De Evaluare A Ofertelor Pentru Concesionarea Prin Procedura Licitaţiei. Dispune anularea parțială a procesului verbal nr. 37/33618 din 01.10.2024, precum și a raportul comisiei de evaluare nr. 37/33782 în ceea ce privețte îndeplinirea condițiilor de valabilitate prevăzute în documentația de atribuire cu privire la pârâta Fabrica de sănătate SRL.

Dispune anularea parțială a Procesului-verbal nr. 37/33677/1.10.2024 al comisiei de evaluare a ofertelor privind desemnarea ofertei câștigătoare, respectiv raportul comisiei de evaluare nr. 37/33782 în ceea ce o privește pe pârâta Fabrica de sănătate SRL. Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâta Fabrica de sănătate SRL și respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtului concedent la atribuirea și încheierea contractului de concesiune a terenului agricol - lot 3, în suprafață de 1087,9649 ha, solele 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139 - situat în Amenajarea agricolă Pardina, aparținând domeniului public al județului Tulcea, în favoarea SC Servagomec SA.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea contractului de concesiune a terenului agricol - lot 3, în suprafață de 1087,9649 ha, solele 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139 - situat în Amenajarea agricolă Pardina, aparținând domeniului public al județului Tulcea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 06.03.2025“ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.

Conform Rejust.ro, prin cererea adresată Tribunalului ###### şi înregistrată la nr. ##########.10.2024, reclamanta S.C. ########### S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții:
1 . U.A.T. ##### ###### prin Consiliul ######## ######, și Consiliul ######## ###### - ####### de evaluare a ofertelor pentru concesionarea prin procedura licitației a terenului agricol și
2. ####### ## ######## SRL:

1. anularea parțială a procesului verbal nr. ###########.10.2024, precum și a raportului comisiei de evaluare aferent,  în dispozițiile care privesc admiterea ca valabilă a ofertei depuse de pârâta Fabrica de ######## SRL, cu consecinta înlăturării ca nevalabile a acesteia;
2.        anularea procesului verbal nr. ###########.10.2024 și a raportului comisiei de evaluare aferent, întocmite în conformitate cu art. 319 alin. (18) și (19) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ privind desemnarea drept câștigătoare a ofertei depuse de pârâta Fabrica de ########  SRL, precum și anularea contractului de concesiune încheiat între concedent și pârâta Fabrica de ######## SRL;
3. în consecința anulării (parțiale/totale) a actelor menționate la petitul (1) și (2), solicită continuarea procedurii licitație din etapa deschiderii plicurilor interioare și obligarea pârâtului concedent la atribuirea și încheierea contractului de concesiune a terenului agricol - lot 3, în suprafață de 1087,9649 ha, solele 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139 - situat în Amenajarea agricolă Pardina, aparținând domeniului public al județului ######, în favoarea reclamantei, în calitate de ofertant care întrunește cel mai mare punctaj de atribuire.

În motivarea cererii, se arată că, prin H.C.J. nr. 145/30.08.2024, pârâtul Consiliul ######## ###### a aprobat atribuirea prin licitație a contractului de concesiune privind terenul agricol - lot 3, în suprafață de 1087,9649 ha, solele 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139 - situat în Amenajarea agricolă Pardina, aparținând domeniului public al județului ######.

În aplicarea procedurii licitației, în data de 01.10,2024, ####### de evaluare a ofertelor numită prin Anexa nr. 5 la H.C.J. ###### nr. 145/30.08.20241 a procedat la deschiderea plicurilor exterioare, iar în urma analizei conținutului acestora a întocmit sub nr. ########### .10.2024 procesul verbal prevăzut de art. 319 alin. (9)1 și alin. (12)  din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ prin care a constatat că sunt valabile și pot participa la deschiderea plicurilor interioare ofertele depuse de către (-) ###### Impex srl; (-) Fabrica de ######## srl; ####### Fruct srl și ########### SA, fiind înlăturate ca nevalabile alte patru oferte (###### ##########, #### ###### SRL, Fruitville Group, ### ##### ###### ####### SRL).

Se mai arată că, în aceeași zi, comisia de evaluare a întocmit în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (18)  din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ Codul administrativ procesul verbal nr. ########### .10.2024 , prin care, după deschiderea plicurilor interioare și aplicarea criteriilor de atribuire, a desemnat câștigătoare oferta depusă de către societatea Fabrica de ######## SRL.

La data de 03.10.2024, aceeași societate (Fabrica de ######## SRL) a participat și la procedura de atribuire prin licitație a concesiunii lotului 16 situat în aceeași Amenajare agricolă, Pardina, domeniul public al județului ######, însă oferta sa a fost eliminată ca nevalabilă încă din etapa de verificare a plicurilor exterioare. pentru motivul că documentele depuse cu scopul dovedirii inexistentei datoriilor către bugetul central si local nu au atasată semnătura electronică.



În acest context și în mod rezonabil consideră că sunt îndreptățiți să deducă faptul că, nici în data de 01 .10.2024, ofertantul Fabrica de ######## SRL nu a depus o dovadă valabilă referitoare la inexistența datoriilor către bugetul central și local, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 au formulat plângere prealabilă, solicitând concedentului să revină asupra rezultatului licitației din data de 01.10.2024, să constate că oferta societății Fabrica de ######## SRL a fost în mod eronat admisă să participe la deschiderea plicurilor interioare, așa încât rezultatul evaluării din această etapă este viciat. Totodată, au solicitat continuarea procedurii de licitației de la actele anulate/revocate și desemnarea ofertei reclamantei ca fiind câștigătoare, întrunind cel mai mare punctaj pe baza criteriilor de atribuire prevăzute în caietul de sarcini.
Până la data depunerii acţiunii, nu au primit un răspuns la plângerea prealabilă“ - conform Rejust.ro

Despre Fabrica de Sănătate SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 7 mai 2025, societatea a fost înființată în anul 2016 și are sediul pe Strada Monaco, Nr. 4-6, Constanța, Județ Constanța.

Societatea se ocupă cu „Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale si a plantelor de uz farmaceutic“.

Pentru anul 2023 a raportat cifră de afaceri de 3.353.203 lei, profit de 1.273.502 lei și un angajat.

Unic asociat și administrator este Brîndușa Daniela Dragomir. Acesta mai figurează ca asociat 100% și administrator la Novaistros SRL și Abraxas Energy Systems și ca persoană Fizzică Autorizată la Bragomir I N Brîndusa Daniela PFA.  

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro și Rejust.ro
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii