Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecător al Curții de Apel București, reclamat pentru like-uri pe Facebook. Verdict final

ro

03 Jul, 2020 19:57 1395 Marime text
  • Decizia de clasare a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a soluţionat acțiunea în sensul respingerii contestaţiei.
Verdict final în cazul judecătorului de la Curtea de Apel București reclamat de un cetățean ca urmare a activității sale pe reţeaua de socializare Facebook. În concret, magistratul ar fi dat like-uri la diferite postări eminamente ale unor oameni politici, mesaje proprii şi comentarii publice.
 
Inițial, judecătorul a fost reclamat la Inspecția Judiciară, care a dispus o soluție de clasare a cercetărilor.
 
Decizia de clasare a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a soluţionat acțiunea în sensul respingerii contestaţiei.
 
Nemulţumit, reclamantul a contestat decizia Curţii de Apel Constanţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Zilele trecute, Curtea Supremă a României a respins recursul declarat de recurentul – reclamant (...) împotriva sentinţei civile pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca inadmisibil.
 
Decizia Înaltei Curți este definitivă.
 
Potrivit datelor oficiale aflate la dosarul cauzei, reclamantul a arătat că, prin sesizarea adresată la data de 01.02.2018, atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Inspecţiei Judiciare, a solicitat verificarea magistratului pârât sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi d) din Legea nr. 303/2004, în esenţă legate de activitatea judecătorului (…) pe reţeaua de socializare Facebook (like-uri la diferite postări eminamente ale unor oameni politici, mesaje proprii şi comentarii publice).
 
Prin rezoluţia din 3.04.2018, Inspecţia Judiciară a clasat sesizarea cu privire la art. 99 lit.a) din Legea nr .303/2004, precizând că la data de 7.03.2018 a clasat sesizarea cu privire la art. 99 lit. b). Totodată, reclamantul mai arată că faţă de sesizarea cu privire la abaterea disciplinară prevăzută la art.99 lit. d) în mod aparent nelegal Inspecţia Judiciară nu s-ar fi pronunţat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii