FOTO Trei tineri, prinși de jandarmi în Constanța, cu arme albe și substanțe susceptibile a fi interzise
FOTO: Trei tineri, prinși de jandarmi în Constanța, cu arme albe și substanțe susceptibile a fi interzise
21 Dec, 2025 10:00
ZIUA de Constanta
285
Marime text
285
Marime text

Trei tineri, de 18 ani, au fost identificați de jandarmii constănțeni, în cursul nopții trecute, pe strada Badea Cârțan. Potrivit IJJ Constanța, la vederea patrulei, cei trei și-au grăbit deplasarea și au intrat într-un spațiu comercial părăsit. Jandarmii s-au apropiat pentru verificări, moment în care au observat pe jos un pliculeț transparent ce conținea o substanță albă, cristalizată, precum și un briceag.
„În cursul nopții trecute, în jurul orei 01:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflați în misiune de patrulare pe strada Badea Cârțan din municipiul Constanța, au observat trei bărbați, toți în vârstă de 18 ani, al căror comportament le-a atras atenția.
La vederea patrulei, cei trei și-au grăbit deplasarea și au intrat într-o zonă întunecată, respectiv într-un spațiu comercial părăsit, situat la parterul unui bloc. Jandarmii s-au apropiat pentru verificări, moment în care au observat pe jos un pliculeț transparent ce conținea o substanță albă, cristalizată, precum și un briceag. Tinerii au declarat că obiectele respective nu le aparțin.
În urma legitimării și a întrebărilor adresate cu privire la deținerea unor obiecte interzise, unul dintre tineri a scos de la brâu un cuțit cu teacă, având lungimea de aproximativ 32 de centimetri, susținând că acesta ar fi fost cumpărat drept cadou pentru tatăl său.”, a transmis IJJ Constanța.
Cei trei au fost conduși la sediul unității de jandarmi, unde au fost întocmite actele de constatare. Documentele, împreună cu obiectele ridicate, urmează să fie înaintate structurilor de poliție, în vederea continuării cercetărilor, conform competențelor legale.
Citește și:
Știri ConstanțaTrei bărbați prinși de jandarmi cu substanțe interzise! Unul se afla într-o stație de autobuz din Cernavodă
Citește și:
Știri ConstanțaTrei bărbați prinși de jandarmi cu substanțe interzise! Unul se afla într-o stație de autobuz din Cernavodă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


