GSP Offshore a contestat două procese în care a fost obligată să plătească salarii restante de zeci de mii de lei! Litigiile, tranșate la Curtea de Apel Constanța
GSP Offshore a contestat două procese în care a fost obligată să plătească salarii restante de zeci de mii
28 Jun, 2025 16:39
ZIUA de Constanta
200
Marime text



- Două procese, în care GSP Offshore a fost chemată în instanță de către doi angajați la Tribunalul Constanța, intră în atenția instanței superioare, după ce compania controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu a contestat deciziile prin care a fost obligată să achite salarii restante de zeci de mii de lei!
Primul dosar este 7463/118/2024, în care Adam Daniel și-a cerut în instanță drepturile salariale din partea GSP Offshore SRL și căruia Tribunalul Constanța i-a dat câștig de cauză, la data de 08.05.2025, instanța stabilind ca firma pârâtă să achite reclamantului peste 29.000 de lei.
MINUTA
Soluția pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă GSP Offshore S.R.L., ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 29.067 lei, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei decembrie 2023 - martie 2024, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la daune moratorii în cuantumul dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenţei obligaţiilor şi până la data plăţii efective.Obligă pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată pricinuite reclamantului, respectiv la plata către acesta a sumei de 2.000 de lei, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 08.05.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 1438/2025 08.05.2025
Cel de-al doilea dosar este 7459/118/2024, în care Burtea Sergiu Valeriu și-a cerut în instanță drepturile salariale din partea GSP Offshore SRL și căruia Tribunalul Constanța i-a dat, de asemenea, câștig de cauză, la data de 14.03.2025, instanța stabilind ca firma pârâtă să achite reclamantului peste 22.000 de lei.
MINUTA
Soluția pe scurt: Tribunalul Constanţa Secţia I Civilă Dosar nr. 7459/118/2024 Hot. 14 martie 2025 Respinge, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă, prin întâmpinare. Admite acţiunea formulată de reclamantul Burtea Sergiu Valeriu în contradictoriu cu pârâta GSP Offshore S.R.L.. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 22.242,00 lei, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei ianuarie-martie 2024, la care se calculează dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei fiecărei componente a debitului principal şi până la plata efectivă, sume care se actualizează cu indicele de inflaţie.Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Executorie de drept, potrivit art. 448 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14 martie 2025.
Document: Hotarâre 827/2025 14.03.2025
GSP Offshore a contestat ambele hotărâri, iar dosarele au fost înregistrate pe Secţia I civilă a Curții de Apel Cosntanța joi, 26.06.2025.
Deocamdată, nu a fost stabilit niciun termen de judecată.
În secțiunea Documente pot fi consultate capturile de ecran de pe dosarele expuse pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Despre GSP Offshore SRL
Potrivit datelor furnizate de platforma Termene.ro, societatea GSP Offshore SRL a fost înființată în anul 2016 în Constanța și anul trecut firma a fost transferată în Voluntari, județul Ilfov.Societatea GSP Offshore SRL (2016) face parte din grupul de firme Grup Servicii Petroliere – GSP controlat de Comănescu Valentin Gabriel.
Firma se ocupă cu activități de servicii anexe extractiei petrolului brut și gazelor naturale.
Asociații companiei GSP Offshore SRL (2016) sunt două companii cu același sediu în Rotterdam, 3115 JG Schiedam, Jan Van Galenstraat 66, Olanda - GSP Offshore BV și GVC Investment BV -, ambele reprezentate de către Comănescu Valentin Gabriel.
Numele lui Gabriel Valentin Comănescu se leagă și de societățile Vega Turism SA, Industria Mundum SRL, Grup Servicii Petroliere SA, Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, Grup Servicii Petroliere Engineering SRL, Vega Travel International SRL, Green County SRL, Upetrom 1 Mai Trading SRL, Grup Servicii Petroliere Training SRL, Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, SPG Archivator SRL, SPG Emergencies SRL, Tehnoconstruct Marine Operations SRL, Redivivus Green Farm SRL, Upetrom 1 Mai Manufacturing SRL, Providence Energy SRL, GSP Power SRL, Gino-Impex SRL, GSP Downstream SRL, Onyx Line SRL, Corona Crewing SRL, Euro Shipping Logistic SRL, GSP Offshore SRL.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
:
Un proces deschis împotriva GSP Offshore a ajuns la Curtea de Apel! Ce a solicitat o angajată
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii