Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:43 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul primar din Cernavodă Mariana Mircea, achitată pentru abuz în serviciu! Apelul amânat

ro

12 Feb, 2022 00:00 1940 Marime text

 
  • Mariana Mircea a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța, la finele lunii decembrie 2017. 
  • În iunie 2021, judecătorul Lucian Lică, de la Tribunalul Constanța, a decis achitarea Marianei Mircea, concluzionând că nu există probe că fostul edil a săvârşit infracţiunile.
 
 
Debut cu amânare în dosarul în care procurorii DNA contestă achitarea în primă instanță a Marianei Mircea, fost primar al orașului Cernavodă, acuzată de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Curtea de Apel Constanța (pe rolul căreia se află apelul cauzei) a amânat dosarul pentru luna viitoare (10 martie 2022), pentru continuitatea completului de judecată.
 
Oricare va fi decizia Curții, aceasta va fi definitivă.
 
Mariana Mircea a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța, la finele lunii decembrie 2017.
 
În iunie 2021, judecătorul Lucian Lică, de la Tribunalul Constanța, a decis achitarea Marianei Mircea, concluzionând că nu există probe că fostul edil a săvârşit infracţiunile.
 
În motivarea deciziei de achitare, judecătorul Lucian Lică arată, printre altele, că „UAT nu a solicitat nici o expertiză în instanță“ și că „partea civilă nu a suferit niciun prejudiciu ca urmare a executării contractelor și, împotriva evidenței, a ales totuși această manieră de a se manifesta cu privire la solicitarea DNA de constituire parte civilă în cauza de față“.
 
În cauză, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța susțin că, în perioada decembrie 2010 - martie 2012, „inculpata Mariana Mircea, în calitate de primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, în exercitarea atribuțiilor, a atribuit în mod preferențial și cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, unor societăți comerciale agreate, mai multe contracte de achiziții publice (reparații, renovări ale unor clădiri ce aparțin unor instituții publice, construcția unor fântâni arteziene etc.)“.
 
„În același context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mariana Mircea a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziție, dând dispoziții subordonaților să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depășit pragul valoric de 15.000 de euro prevăzut de dispozițiile art. 19 din OUG nr. 34/2006. Ulterior, inculpata a semnat aceste contracte, a aprobat recepția lucrărilor/serviciilor contractate și a dispus plata acestora (în unele cazuri, lucrările nu au fost realizate conform proiectului). Urmarea acestor demersuri infracționale a fost prejudicierea patrimoniului orașului Cernavodă cu suma totală de 1.078.384 de lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condițiile de mai sus, reprezentând sumele încasate“, conform DNA.
 
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin Marianei Mircea. Primăria Municipiului Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 de lei.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Final de proces!
Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat în primă instanță! Pronunțarea în apel, amânată

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii