Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flagrant în Constanța! Un polițist a refuzat mită 50 de euro şi trei sticle de whisky! Începe procesul

ro

18 Jul, 2022 16:17 4087 Marime text

 
  • Întrucât inculpatul a insistat în încercarea de a-l corupe, lucrătorul de poliţie care instrumenta cauza a sesizat procurorul, iar la data de 07 februarie 2022, inculpatul a fost depistat în flagrant când i-a remis poliţistului suma de 50 de euro, ocazie cu care a promis încă 100 de euro şi trei sticle de whisky, în scopul de a fi exonerat de răspunderea penală pentru că a condus fără drept un autovehicul pe drumurile publice.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat din Constanța, suspectat de dare de mită!
 
Recent, Tribunalul Constanța a decis menținerea inculpatului sub control judiciar.
 
De asemenea, judecătorii au constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal al Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta și a dispus trimiterea dosarului, ce il priveste pe inculpat, la completul penal pentru inceperea judecății.
 
Cel în cauză este acuzat de comiterea infracțiunii de dare de mită și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
 
Conform anchetatorilor, la data de 26 ianuarie 2022, inculpatul a fost depistat de un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanța în timp ce conducea un autoturism pe strada Justiţiei din municipiul Constanţa, deşi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
 
Imediat după depistare inculpatul a promis lucrătorilor de poliţie că le va da o sumă de bani dacă nu îl cercetează penal, iar ulterior a continuat cu această ofertă ilicită, adăugând la oferta de bani şi două sticle de whisky, deşi oferta sa a fost respinsă.
 
Întrucât inculpatul a insistat în încercarea de a-l corupe, lucrătorul de poliţie care instrumenta cauza a sesizat procurorul, iar la data de 07 februarie 2022, inculpatul a fost depistat în flagrant când i-a remis poliţistului suma de 50 de euro, ocazie cu care a promis încă 100 de euro şi trei sticle de whisky, în scopul de a fi exonerat de răspunderea penală pentru că a condus fără drept un autovehicul pe drumurile publice.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
„Îți promit că în 3 luni maxim tu o să ai permisu în mână. O să dau clasare“
Motivarea judecătorilor în cazul polițistului din IPJ Constanța acuzat de luare de mită!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii