Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Filmulețe pornorafice pe site-ul unui ziar online. Victima, o minoră de 15 ani

ro

23 Jun, 2020 18:46 1945 Marime text


•    Suspectul, în vârstă de 43 de ani, va fi prezentat instanței mâine, cu propunere de arestare preventivă

Trafic de minori, pronografie infantilă și act sexual cu un minor. Acestea sunt acuzațiile pe care procurorii DIICOT Călărași i le aduc unui bărbat de 43 de ani. Totodată, anchetatorii au decis și ca individul să fie reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar mâine va fi dus la instanță, cu propunere de arestare preventivă.
Oamenii legii spun că ancheta a pornit după ce pe site-ul unui ziar online a fost publicat un material cu caracter pornografic cu minori. Mai exact, în imagini apărea o minoră ce întreținea un act sexual oral cu un câine.

Redăm, în continuare, comunicatul oficial remis de DIICOT:

La data de 23.06.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului N.V., în vârstă de 43 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, pornografie infantilă și act sexual cu un minor.
În fapt, s-a reținut că, la data de 17.06.2020, pe site-ul unui ziar online a fost publicat un material cu caracter pornografic cu minori, înfățișând o persoană minoră de sex feminin ce întreține un act sexual oral cu un câine.
În urma investigațiilor efectuate de către procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Călărași s-a constatat faptul că, în toamna anului 2019, inculpatul N.V. a recrutat o persoană vătămată minoră, prin metoda lover boy, în scopul exploatării acesteia prin determinarea la practicarea prostituției. Relațiile sexuale aveau loc, de obicei, în mașinile clienților sau la locuințele acestora din urmă, prețul fiind anterior stabilit de către inculpat (50 lei act sexual normal și 100 lei oral și normal).
În perioada septembrie 2019 - iunie 2020, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, și inculpatul N.V. a întreținut raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră, în vârstă de 15 ani.
Totodată, în noaptea de 11/12.05.2020, inculpatul a produs cu telefonul mobil trei filme cu caracter pornografic cu minori, reprezentând persoana vătămată în timp ce întreținea un raport sexual oral cu un câine, unul dintre fișierele video fiind postat de către inculpat pe pagina sa de Facebook.
În cursul zilei de mâine, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Călărași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii