Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspect de trafic de droguri de mare risc reținut la Călărași! Ce au stabilit procurorii DIICOT

ro

17 Nov, 2023 14:15 1063 Marime text
La data de 14.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași  au dispus reținerea unui inculpat și măsura controlului judiciar față de alt inculpat , cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc,  trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Potrivit DIICOT, în sarcina primului inculpat s-a reținut că, în perioada aprilie -octombrie 2023, în mod repetat, a comercializat diferite cantități de cocaină, în schimbul sumei de 2000 lei încasată la fiecare tranzacție.

„De asemenea, în ziua de 14.11.2023,  a fost prins în flagrant, în timp ce deținea cantitatea de 12 grame cocaină, destinată comercializării.

Cu privire la cel de al doilea inculpat, din cercetările efectuate a rezultat, că în mod repetat, a deținut și comercializat diferite cantități de canabis, drog de risc, către consumatori din județul Călărași.

Au fost puse în aplicare  17 mandate de  percheziție domiciliară pe raza județelor Călărași și Ilfov, fiind identificate și ridicate cantitatea de  5 kilograme canabis, 3 cântare electronice de precizie, 5 telefoane mobile, un aparat de vidat, o instalație artificială pentru cultivat canabis, un pistol tip airsoft,  sumele de  14.200 lei și 3.000 euro, precum și alte mijloace de probă“ - au mai precizat procurorii DIICOT.


În cursul zilei de 15.11.2023, judecătorul  de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași a dispus arestarea preventivă a inculpatului reținut.

„Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu serviciul de combatere a Criminalității Organizate Călărași.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. București și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Citește și: 

FBI și DIICOT, percheziții în Argeș și Teleorman (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii