Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:35 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flagrant delict, urmat de percheziții, într-un dosar de trafic de droguri de risc

ro

26 Mar, 2021 11:04 2072 Marime text
  • Au fost efectuate percheziții și în județul Călărași
  • Mai mulți bărbați au fost reținuți
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, urmare a unei acțiuni de prindere în flagrant delict. Doi bărbați au fost reținuți.
 
În urma cercetărilor într-un dosar de trafic de droguri de risc, în cursul zilei de ieri, 25 martie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au surprins, în flagrant delict, în județul Călărași, doi bărbați, în timp ce primul i-ar fi livrat celui de-al doilea 311,69 grame de cannabis, a căror contravaloare ar fi fost achitată anterior întâlnirii.
 
La aceeași dată, polițiștii B.C.C.O. Constanța au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în orașul Hârșova, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri cu valoare probatorie, precum și 800 de euro.
 
În urma administrării probatoriului în cauză, procurorul D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor doi bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. În cursul zilei de astăzi, aceștia urmează a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii