Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expertiză crucială A fost sau nu a fost prejudiciată Primăria Constanţa cu aproape 45 de milioane de euro?

ro

15 May, 2017 00:00 6648 Marime text
Ionuţ Mihai Matei, şeful Structurii de Securitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, va redeschide mâine dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost deferit Justiţiei alături de omul de afaceri Sorin Strutinsky, de fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, dar şi de alte persoane, printre care se află şi cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa! Iniţial, dosarul a fost judecat de Mariana Ghena, fost magistrat stagiar în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, în prezent preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
 
Pentru termenul de mâine, judecătorul Ionuţ Mihai Matei a programat pentru audiere şase martori. Există posibilitatea ca, la finele audierilor, instanţa să pună în discuţie oportunitatea efectuării unei expertize contabile care să stabilească dacă Primăria Municipiului Constanţa a fost sau nu prejudiciată cu suma de aproximativ 45 de milioane de euro, aşa cum susţin cei de la DNA, în actul de sesizare a instanţei.
 
Amintim că prezentul dosar a fost instrumentat de Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.
 
Magistratul a dispus, pe data de 25 decembrie 2015, trimiterea în judecată a lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, pentru luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi pentru conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). Aşa cum arătam şi mai sus, în cauză a mai fost deferit Justiţiei omul de afaceri Sorin Strutinsky, acesta fiind suspectat de trei infracţiuni de complicitate la luare de mită. Mai mult decât atât, în dosar au fost trimise în judecată şi alte persoane, printre acestea aflându-se cinci angajaţi ai Primăriei Constanţa şi Gabriel Marius Stan, viceprimar al municipiului Constanţa, acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată, printre altele, că, „în perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, beneficiind de ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 de euro şi a primit circa 1.000.000 de euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa“.
 
„Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ştefan atât direct, cât şi prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. Acesta din urmă a transmis solicitarea inculpatului Mazăre Radu Ştefan către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contractele fictive de publicitate încheiate între acestea şi firma pe care o administra, contracte în baza cărora au fost ulterior primite sumele de bani“, conform rechizitoriului.
 
Mai mult decât atât, DNA arată că, „în perioada noiembrie 2006 - 2013, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între Primărie şi o societate controlată de el şi de inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, în valoare totală de peste 6 milioane de lei.

Aceste lucruri au fost posibile în condiţiile în care inculpatul Mazăre Radu Ştefan a beneficiat de foloase de la această firmă constând în promovarea imaginii şi a intereselor sale electorale“. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a fi menţinute măsurile preventive şi asigurătoare dispuse în cauză. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
 
Până în prezent, dosarul a primit 22 de termene.
 
În şedinţa din data de 28 martie, judecătorul Ionuţ Mihai Matei a constatat legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de Radu Ştefan Mazăre şi Sorin Strutinsky.
 
Radu Ştefan Mazăre este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“.
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.
 
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.
 
4 - Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.
 
Sorin Strutinsky este judecat şi de judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, în dosarul în care Dorin Lazia, proprietarul grupului de firme Argos, are calitatea de martor denunţător. În cauză, Strutinsky este bănuit de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dar şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
 
În dosar, Strutinsky a fost trimis în judecată de Gheorghe Popovici, fost procuror din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la începutul lunii martie 2015.

Citeşte şi: 

Martorii lui Mazăre!
Oameni de afaceri şi şefi din Primăria Constanţa! Cine va fi audiat de şeful Structurii de Securitate din Curtea Supremă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii