Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul privind terenul pentru care a fost amendat fostul primar Făgădău, strămutat la București!

ro

24 Feb, 2023 00:00 1418 Marime text
  • Inițial, dosarul s-a judecat la Constanța, dar, după ce Tribunalul a admis acțiunea în revendicare formulată de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral pentru terenul de circa 500 de metri pătrați, proprietarul actual al terenului a cerut judecarea apelului la o altă instanță din țară, egală în grad.
  • Cazul va fi judecat la București după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată în cauză.
  • Primul termen pentru judecarea apelului în Capitală a fost fixat pe 3 aprilie 2023.
Răsturnare de situație, în instanță, în dosarul în care judecătorii au decis revenirea în proprietatea statului a terenului din Faleză Nord pentru care a fost amendat Decebal Făgădău, când era primar al Constanței!
 
Cazul va fi judecat la București după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată în cauză.
 
Inițial, dosarul s-a judecat la Constanța, dar, după ce Tribunalul a admis acțiunea în revendicare formulată de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral pentru terenul de circa 500 de metri pătrați, proprietarul actual al terenului a cerut judecarea apelului la o altă instanță din țară, egală în grad.
 
În acest context, dosarul cu indicativul 13140/212/2020 a fost strămutat de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de Apel București, primul termen în apel fiind stabilit pentru data de 3 aprilie 2023.
 
Amintim, dosarul a ajuns la Curtea de Apel după ce investitorul ce deținea terenul și care dorea să ridice un bloc cu șapte etaje în zonă a atacat în apel decizia Tribunalului Constanța.
 
Proprietarul terenului susținuse constant că este cumpărător de bună credință și că nu a avut cunoștință despre situația juridică a terenului în momentul achiziționării acestuia, în 2005.
 
Minuta deciziei contestate la Curte
 
Secția I Civilă a Tribunalului Constanța hotărâse în cursul verii 2022 să admită acțiunea în revendicare formulată de Apele Române – ABADL.
 
Judecătorii au obligat proprietarul actual al terenului „să lase, în deplină proprietate şi liniştită posesie, în domeniul public al Statului Român şi în administrarea reclamantei, imobilul teren – faleză, în suprafaţă de 500 mp liber de construcţii, situat în Constanţa strada (...)“.
 
Astfel, se arată în minuta deciziei că instanța „respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. Respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii capătul trei al cererii. Admite excepţia lipsei de interes al capătului trei al cererii privind anularea actului notarial nr. 3638/14.12.2005, cu consecinţa respingerii acestuia ca lipsit de interes“.
 
Mai departe, Tribunalul „admite în parte acţiunea formulată de reclamant. Obligă pârâtul M.V.F. să lase, în deplină proprietate şi liniştită posesie, în domeniul public al Statului Român şi în administrarea reclamantei, imobilul teren – faleză, în suprafaţă de 500 mp liber de construcţii, situat în Constanţa strada (...) judeţ Constanţa, identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ing. (...)“.
 
De asemenea, instanța „dispune rectificarea cărţii funciare nr. 203185 a UAT Constanţa, în sensul radierii menţiunilor cu privire la dreptul de proprietate înscris în favoarea pârâtului M.V.F. asupra imobilului teren în de 500 mp situat în Constanţa, strada (...) judeţ Constanţa, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri“.
 
Totodată, a fost majorat și onorariul expertului în cauză.
  
Amintim aici că pentru acest teren, instanța a dispus, în cadrul unor procese anterioare, amendarea fostului primar Decebal Făgădău, o cerere similară, privind amendarea actualului primar Vergil Chițac, fiind formulată ulterior de către proprietarul privat al terenului.

Dacă decizia din 19 iulie 2022 a Tribunalului Constanța va rămâne definitivă, terenul se va întoarce în proprietatea Statului Român și administrarea Apelor Române, suprafața făcând parte din terenurile retrocedate în timpul administrației Radu Mazăre, retrocedările fiind constatate ulterior de instanța supremă drept ilegale.
 
Teren din retrocedări
 
Pe de altă parte, este de menționat faptul că actualul proprietar, un dezvoltator imobiliar din oraș, a explicat constant faptul că este cumpărător de bună credință și că nu a avut cunoștință despre situația juridică a terenului în momentul achiziționării acestuia, în 2005.
 
De altfel, dezvoltatorul se lupta, la rândul său, în instanță, pentru obținerea documentelor necesare ridicării unui imobil de șapte etaje pe teren, acesta fiind și motivul amendării primarului Făgădău, pentru neadoptarea PUZ-ului.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, terenul respectiv provine din Dispoziţia nr. 3135/2003 emisă de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, în beneficiul numitului Daniel Ene.
 
Potrivit sentinţei civile din 2016 a Tribunalului Constanţa, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3638/2005, M.V.F. a cumpărat imobilul teren de 500 mp situat în Constanţa, zona blocurilor PA2-PA4, lot 7, ce provenea din terenurile dobândite de Ene de la primărie.
 
Prin decizia penală 32A/07.02.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis, în Dosarul Retrocedărilor, desființarea mai multor dispoziții de retrocedare semnate de Radu Mazăre, inclusiv 3135/2003.
 
În întreg acest context, rămâne de văzut care va fi decizia judecătorilor din Capitală.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Apele Române revendică terenul din Faleză Nord pentru care a fost amendat Făgădău
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii