Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:50 09 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul „Fabrica de Moșteniri”, înaintat spre soluționare la Curtea de Apel Constanța! Când a fost stabilit termenul pe camera preliminară

ro

09 Dec, 2025 16:03 202 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Apar noi informații cu privire la dosarul „Fabrica de Moșteniri”, în care mai multe persoane, printre care și notari publici, dar și un executor judecătoresc, au fost deferite justiției!
 
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au încheiat cercetările, iar apoi au înaintat dosarul spre soluționare la Curtea de Apel Constanța!
 
Dosarul despre care vorbim are indicativul 639/36/2025, iar potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, are ca obiect „Constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)“, sunt vizați CIOBANU MARIUS-FLORIN și STOIAN VIORICA.
 
Conform surselor noastre, în același dosar este trimisă în judecată și Ștefania Cealera, primarul din Oltina.
 

Menționăm că am încercat să luăm legătura cu aceasta, însă nu a răspuns la telefon. În cazul în care va dori să ofere un punct de vedere, îl vom publica.
 
Părțile civile din dosar sunt:
 
  • PITULEA MARIA RENATA             
  • ZBARCEA MIHAELA        
  • TURCU MIHAELA DELIA
  • TURCU LIVIU ALEXANDRU
  • Anonimizat 1     
  • DUMITRIU DORIN
  • IULIAN FLOAREA
  • VOINEA FLORIN               
  • GHIRIBEAJĂ MIHAELA-MANUELA
  • CIUCIULEACĂ ELIZA GABRIELA  
  • OANĂ OCTAVIAN
  • NEDELCU SIMION
 
Dosarul va fi pus în dezbatere pe camera preliminară la data de 22 ianuarie 2026.

 

 
Între timp, potrivit surselor noastre, măsurile preventive în cauză vor fi analizate la Curtea de Apel joi, 11 decembrie, anul în curs.
 
Oficial de la DIICOT în legătură cu dosarul menționat anterior
 
Urmare a comunicatului de presă nr. 4 din 09.07.2025, privind o cauză instrumentată de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu,  fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
 

Astăzi, 07 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Constanța cu propunerea de arestare preventivă a cinci inculpați (dintre care o inculpată are calitatea de notar public), față de care s-a dispus măsura reținerii în cursul zilei de ieri.
 
Totodată, procurorii au formulat propunerea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, față de un alt inculpat, care are calitatea de executor judecătoresc.
 
Precizăm că inculpații sunt cercetați  pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual și spălare a banilor.
 
Activitățile judiciare, în cauza denumită generic „Fabrica de moșteniri”, au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și au  beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
 
Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul jandarmilor din cadrul grupării Mobile de Jandarmi Constanța”, se arată în comunicatul emis de DIICOT.
 
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
UPDATE Surse În dosarul „Fabrica de moșteniri” - Curtea de Apel ar fi decis ca Stamule Daniela să fie cercetată în arest la domiciliu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii