Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:54 04 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar pe masa magistraților din Constanța Carmen Răducu versus ITM Constanța într-un caz de anulare a unui act administrativ

ro

25 Dec, 2023 16:08 1185 Marime text

Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul nr. 8559/118/2023 , care are ca obiect anulare act administrativ.

Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de 15 decembrie 2023, pe secția de de contencios administrativ şi fiscal . Obiectul dosarului constă în anulare act administrativ, fiind în stadiul de fond.

Părți în dosar sunt Carmen Răducu, în calitate de reclamant și ITM Constanța, în calitate de pârât.

Potrivit Portalului Instanțelor de judecată, nu a fost stabilit termen în dosar.

Amimtim că, în luna septembrie a anului 2023, Directorul executiv al DGASPC, Carmen Răducu a ieșit la pensie.

Răducu a fost numită la conducerea instituției aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța în toamna anului 2020. Anterior, aceasta a mai fost director al Casei Județene de Pensii Constanța, a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă dar și la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța.



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




Citește și:

Știri Constanța. Este oficial. Directorul executiv al DGASPC, Carmen Răducu a ieșit la pensie (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii