Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:52 06 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar furat din Arhiva Civilă a Judecătoriei Constanţa. Avocată condamnată, în atenţia Înaltei Curţi

ro

19 Feb, 2020 00:00 1114 Marime text

Cazul avocatei din Baroul Constanţa, pedepsită la opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Primul termen a fost stabilit pentru data de 1 aprilie. Oricare va fi decizia Înaltei Curţi, aceasta va fi definitivă.
 
În fapt, procurorii susţin că, aproape de finele anului 2016, inculpata (Maria P., în vârstă de 80 de ani) a sustras din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanţa un dosar civil al acestei instanţe, în care deţinuse calitatea de parte, profitând de faptul că acest dosar i se înmânase spre studiu.
 
În decembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa a stabilit în sarcina avocatei opt luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Magistraţii au amânat aplicarea pedepsei de opt luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Judecătoria a mai dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Instanţa i-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
 
Citeşte şi:
 
Avocatul Adrian Gheorghiţă, din Baroul Constanţa, agresat de un poliţist în sediul Poliţiei Mamaia. Omul legii, trimis în judecată

Interviu online cu fostul şef al Rutierei din Mangalia
„Există două categorii de vârstă predispuse la accidente rutiere“ (video)


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii