Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar al DIICOT Constanţa Tânărul acuzat de participaţie improprie la pornografie infantilă şi şantaj cere să fie eliberat

ro

31 Jan, 2020 00:00 1639 Marime text

Tânărul de 20 de ani arestat preventiv de Tribunalul Constanţa pentru participaţie improprie la pornografie infantilă cere să fie pus în libertate. Solicitarea tânărului a fost trimisă spre soluţionare judecătorilor de la Curtea de Apel Constanţa.
 
Amintim că, la data de 29 ianuarie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a inculpatului A.N.B., în vârstă de 20 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la pornografie infantilă şi şantaj.
 
În cauză s-a stabilit că în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, inculpatul A.N.B. i-a solicitat unei persoane vătămate minore, în vârstă de 10 ani, cunoscută prin intermediul unui joc online, să se fotografieze în ipostaze indecente şi să-i trimită acestuia fotografiile. În momentul în care victima a refuzat să îi mai trimită inculpatului materialele solicitate, acesta a ameninţat-o că va posta pe internet fotografiile pe care persoana vătămată i le trimisese anterior.
 
În cauză, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Constanţa au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza judeţului Braşov, în urma căreia au fost ridicate două telefoane mobile.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
 
Citeşte şi
 
Totul se decide azi la Constanţa
Cinci persoane acuzate că aprovizionau piaţa drogurilor din Tulcea cer să fie eliberate


DIICOT
Bărbat, prins în flagrant în timp ce ridica un colet care conţinea şase kilograme de cannabis


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii