Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:29 02 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detalii mai puțin știute Polițist rutier din Constanța, sancționat disciplinar după ce a amendat un polițist local. Unde este acum dosarul (document)

ro

11 Oct, 2021 00:00 17359 Marime text
 
  • Tribunalul Constanța a reținut că polițistul rutier „a manifestat o conduită corectă, nu a abuzat de calitatea oficială și nu a compromis, prin activitatea sa publică, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte“.
 
  • În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, după ce IPJ Constanța a contestat decizie primei instanțe, respectiv Tribunalul Constanța.
 
  • Motivarea completă a Tribunalului Constanța poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
 
Marian Adrian Chisoiu, polițistul rutier din Constanța care a amendat un polițist local, tot din Constanța, după care a fost sancţionat disciplinar de comanda Poliției Județului, a câștigat procesul în instanță! Tribunalul Constanța a admis acțiunea polițistului și a dispus anularea Dispoziţiei Şefului Inspectoratului nr. 98073 din 05.05.2020 prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară cu „diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5% pe o perioadă de o lună“ conform art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
 
În motivare, instanța reține, printre altele, că polițistul rutier „nu a realizat elementul material al abaterii disciplinare imputate, respectiv în referire la intervenția din data de 30/31.03.2020 a exercitat exclusiv atribuțiile de serviciu cu competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate, respectiv a manifestat o conduită corectă, nu a abuzat de calitatea oficială și nu a compromis, prin activitatea sa publică, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte“.
 
Nemulțumiți, oficialii IPJ Constanța au contestat decizia Tribunalului la Curtea de Apel Constanța.
 
Povestea oficială
 
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, polițistul a formulat o contestație împotriva Dispoziției șefului IPJ Constanța prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu „diminuarea salariului funcției de bază cu 5% pe o perioadă de o lună“ conform art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și obligarea inspectoratului la restituirea drepturilor salariale reținute.
 
În motivare a arătat în esență că este încadrat pe funcția de agent șef adjunct de poliție -agent I în cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța, sens în care prin Dispoziția Șefului Inspectoratului nr. (...) din 05.05.2020 s-a dispus sancționarea disciplinară cu diminuarea salariului funcției de bază cu 5% pe o perioadă de o lună pentru că în mod aparent nelegal procedat la sancționarea contravențională a unui polițist local, în noaptea de 30 spre 31.03.2020, care a refuzat să se legitimeze în momentul în care își exercita atribuțiile de serviciu, deși datele acestuia erau necesare întocmirii actelor premergătoare pe fondul constatării unei infracțiuni la legea rutieră.
 
Legitimare
 
În motivarea, polițistul rutier a arătat că polițistul local sancționat a manifestat comportament neadecvat față de reclamant care se afla în exercițiul funcției.

 
În continuare reclamantul a arătat că sancțiunea contestată i-a fost aplicată în mod nelegal și cu încălcarea art. 34 din Legea nr. 218/2002, sens în care reclamantul a acționat în limitele art. 34 alin. 1 lit. e și h din Legea nr. 218/2002, și și-a exercitat atribuțiile prevăzute de lege, acționând legal când i-a solicitat polițistului local să se legitimeze.
 
Pentru considerentele expuse, reclamantul a solicitat anularea Dispoziției Șefului Inspectoratului nr. (...) din 05.05.2020 prin care s-a dispus sancționarea disciplinară cu „diminuarea salariului funcției de bază cu 5% pe o perioadă de o lună“ conform art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, pentru o faptă care nu există.
 
Ulterior, IPJ Constanța a formulat întâmpinare care a solicitat în esență respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată promovată de polițistul rutier.
 
Prima decizie
 
Ulterior deliberărilor, Tribunalul Constanța a admis acțiunea polițistului și a dispus anularea Dispoziţiei Şefului Inspectoratului nr. 98073 din 05.05.2020 prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară cu „diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5% pe o perioadă de o lună“ conform art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
 
Mai mult, IPJ a fost obligat la restituirea către reclamant a drepturilor salariale reţinute. 
 
Din motivare
 
În motivarea deciziei, Tribunalul Constanța arată, printre altele, că „instanța de contencios administrativ constată că în cauză conduita imputată reclamantului - că în noaptea de 30/31.03.2020 fiind în serviciu, cu ocazia intervenției la solicitarea Poliției Locale i-a comunicat polițistului local, faptul că îi este «superior» și le-a spus polițiștilor locali «să nu se mai bage dacă nu știu ce să facă», de față cu persoana depistată în trafic conducând fără permis și sub influența băuturilor alcoolice - nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prev. de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002“
 
„Nu a realizat elementul material al abaterii disciplinare“
 
„Astfel, sancționarea reclamantului pentru comiterea abaterii disciplinare este nelegală, în contextul în care prin conduita sa concretă și efectivă reclamantul nu a realizat elementul material al abaterii disciplinare imputate, respectiv în referire la intervenția din data de 30/31.03.2020 a exercitat exclusiv atribuțiile de serviciu cu competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate, respectiv a manifestat o conduită corectă, nu a abuzat de calitatea oficială și nu a compromis, prin activitatea sa publică, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte“, se mai arată în motivarea Tribunalului Constanța, document ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
Dosarul a fost soluționat de completul prezidat de judecătorul Ionuț Răzvan Pricop, de la Tribunalul Constanța. 
 
Nemulțumiți, oficialii IPJ Constanța au contestat decizia Tribunalului la Curtea de Apel Constanța.
 
Amenda, anulată în instanță
 
Amintim că la finele lunii martie 2020, un polițist local din Constanța a fost amendat cu 500 de lei, în timpul programului, de un coleg din cadrul Poliției Rutiere Constanța, pe motiv că ar fi refuzat să se legitimeze.
 
Nemulțumit, polițistul local a contestat în instanță amenda primită și a avut câștig de cauză, Judecătoria Constanța anulând, la începutul lunii februarie 2021, procesul-verbal de contravenţie întocmit de polițistul de la Rutieră.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a rămas definitivă prin neapelare, ceea ce înseamnă cu polițistul local a câștigat definitiv în instanță.
 
Alcool pur în aerul expirat
 
Întâmplarea a avut loc în seara zilei de data de 31 martie 2020, când un echipaj al Poliției Locale Constanța se afla pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța.
 
La un moment dat, echipajul a tras pe dreapta un auto care nu avea aprinse luminile de întâlnire și al cărui șofer părea băut.
 
Polițistul local a chemat la fața locului, în ajutor, un echipaj al Poliției Rutiere Constanța. Ulterior cercetărilor specifice, oamenii legii au stabilit că șoferul tras pe dreapta nu avea permis de conducere. Mai mult, el băuse înainte să se urse la volan (0,32 alcool pur în aerul expirat).
 
Pentru a demara cercetările specifice unui dosar penal, deschis pe numele conducătorului auto, polițistul de la Rutieră i-a solicitat buletinul polițistului local care a tras pe dreapta respectiva mașină. În acest context, cel de la Locală ar fi refuzat să se legitimeze iar cel de la Rutieră l-a amendat cu suma de 500 de lei.
 
Oficial de la IPJ
 
După mediatizarea incidentului, IPJ Constanța a dat publicității următorul comunicat: „Referitor la evenimentul din data de 31 martie, în care au fost implicați un polițist din cadrul Biroului Rutier Constanța și un polițist din cadrul Poliției Locale Constanța, va comunicăm următoarele: La data de 31 martie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost sesizat de către reprezentanții Poliției Locale Constanța cu privire la faptul că un polițist local a fost sancționat de către un polițist rutier. La aceeași dată, conducerea I.P.J. Constanța a dispus activități de cercetare prealabilă în vederea stabilirii existenței sau inexistenței vreunei abateri disciplinare a polițistului în cauză. Menționăm faptul că temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție pot fi analizate doar de către instanța de judecată“, se mai arată în punctul de vedere al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și
 
Oficial!
Victorie în instanță pentru polițistul local din Constanța, amendat cu 500 de lei de un coleg de la Rutieră!

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii