Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:03 21 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Despăgubiri de peste 47 de milioane de euro Asociația Composesorală Borșa a făcut la Constanța cerere de ajutor public judiciar, în procesul cu Romsilva

ro

11 Jan, 2024 17:00 909 Marime text
  • Cererea de acordare a ajutorului public judiciar va fi analizată de către magistrații Secției Civile a Judecătoriei Constanța la data de 18 ianuarie 2024.
Asociația Composesorală Borșa a formulat o cerere de ajutor public judiciar la Judecătoria Constanța, în procesul deschis împotriva Romsilva, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, dar și altor instituții, pentru despăgubiri de peste 47 de milioane de euro.
 
Potrivit legislației în vigoare, o astfel de cerere, de ajutor public judiciar, se poate formula în situația în care părțile nu pot face față cheltuielilor pe care le presupune deschiderea și continuarea unui proces.
 
Cererea de acordare a ajutorului public judiciar va fi analizată de către magistrații Secției Civile a Judecătoriei Constanța la data de 18 ianuarie 2024.
 
Amintim, la Constanța, dosarul are indicativul 29316/212/2023 și obiectul este „acțiune în răspundere delictuală daune morale“.
 
Părți în proces sunt Asociația Composesorală Borșa, în calitate de reclamant, și, respectiv, pârâții Instituția Prefectului Județulul Maramureș, Comisia Județeană Maramureș pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, UAT Orașul Borșa și Comisia Locală Borșa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.
 
Tot pârâți sunt și Regia Națională a Pădurilor RomsilvaDirecția Silvică Maramureș, Regia Națională a Pădurilor RomsilvaDirecția Silvică Maramureș - Ocolul Silvic Borșa și, nu în ultimul rând, Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
 
„Despăgubiri de 47.695.637 de euro“
 
Potrivit unui răspuns adresat membrului CSM Alin Ene pe pagina sa de Facebook de către reprezentanții Asociației Composesorale Borșa, prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat „despăgubiri de 47.695.637 Euro pentru lipsa de folosință a 17.000 hectare teren forestier și daune morale de 100 Euro/an pentru fiecare din cei 1271 de membri composesori, pentru perioada 2005 – 2023“.
 
„Acțiunea a fost depusă la toate judecătoriile din România“, au spus reprezentanții Asociației, prin președintele Mihali Matei și av. Bogdan Ioan Tudor Todoran, conform sursei citate.
 
Date fiind sumele solicitate în proces, taxele judiciare se ridică, de asemenea, la valori însemnate, așa încât asociația a formulat cererea de ajutor public judiciar.
 
Acum, rămâne de văzut care va fi decizia Judecătoriei Constanța cu privire la această solicitare.
 
Sursa info: Portalul Instanțelor de Judecată, Facebook.com – Alin Ene, judecător – membru CSM
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii