Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:46 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Despăgubire record pentru o femeie din Constanța implicată într-un accident feroviar. Ce sumă ar trebui să achite CFR SA

ro

05 Mar, 2019 14:16 1981 Marime text
O femeie din Constanța care, în urma unui accident feroviar a rămas fără o mână a câștigat în primă instanță despăgubiri record din partea Companiei Naționale de Căi Ferate “CFR” SA . Mai exact, CFR SA ar trebui să îi achite victimei peste 400.000 de euro. Decizia a fost luată de Judecătoria Hațeg și nu este definitivă, putând fi atacată la instanța superioară. 

Accidentul în care femeia de 64 de ani, din Constanța, și-a pierdut o mână a avut loc în gara Subcetate, din județul Hunedoara, în 14 septembrie 2014. Victima se întorcea alături de mai multe persoane de la Popasul Prislop. În gara Subcetate era întuneric și victima s-a trezit prinsă între două trenuri care au trecut simultan în sensuri opuse. Femeia a căzut pe jos iar mâna stângă i-a fost tăiată de tren.

Potrivit minutei instanței de judecată, „În baza art. 196 alin. 2 şi 3 raportat la art. 194 alin. 1 lit. a), c) şi e) cu aplicarea art. 136 alin. (2) şi 137 alin. (1) – (4) Cod penal, condamnă pe inculpata COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE „C.F.R.” S.A., cu sediul în mun. Bucureşti, Bd. Dinicu Golescu, la 1.200.000 lei amendă (5.000 lei x 240 de zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

”În temeiul art. 136 alin. (3) lit. f) Cod penal aplică inculpatei pedeapsa complementară a afişării hotărârii definitive de condamnare, în extras – dispozitivul, în toate staţiile C.F.R. de pe teritoriul ţării, pentru o perioadă de trei luni.

În baza art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 397 Cod procedură penală cu referire la art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 Cod civil admite, acţiunile civile exercitate de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, cu sediul în mun. Deva, str. 22 Decembrie, nr. 58, jud. Hunedoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei Constanţa” cu sediul în mun. Constanţa, Bd. Tomis, nr. 145, jud. Constanţa şi, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Nicolae Joiţa şi dispune obligarea inculpatei la plata următoarelor sume:

- Cu titlu de daune materiale, suma de 1.251,627 lei, plus dobânda legală, de la data producerii prejudiciului, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate Nicolae Joiţa de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva; - Cu titlu de daune materiale, suma de 9.105,42 lei, plus dobânda legală, de la data producerii prejudiciului, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate Nicolae Joiţa de către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei Constanţa”;

- Cu titlu de daune materiale, suma de 1000 lei, sub formă de prestaţie lunară, de la data producerii prejudiciului 14.09.2014 până la încetarea stării de nevoie, respectiv protezarea, cu aplicarea dobânzii legale pentru fiecare prestaţie, de la data de 14.09.2014, până la rămânerea definitivă a prezentei;

- Cu titlu de daune materiale, suma de 116.064,19 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în favoarea părţii civile Nicolae Joiţa;

- Cu titlu de despăgubiri morale, suma de 300.000 Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în favoarea părţii civile Nicolae Joiţa.


Respinge, în rest, acţiunea civilă. În temeiul art. 276 alin. (2) Cod procedură penală, obligă pe inculpată la plata sumei de 4763 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în favoarea părţii civile Nicolae Joiţa, reprezentând cheltuieli de deplasare.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Haţeg. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.03.2019” - se arată în minuta instanței. . 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii