Curtea de Apel Constanța se pronunță astăzi în recursul privind anularea unei autorizații de construire din Năvodari
Curtea de Apel Constanța se pronunță astăzi în recursul privind anularea unei autorizații de construire din
15 Jan, 2026 11:09
ZIUA de Constanta
216
Marime text
216
Marime text

Astăzi, 15 ianaurie 2026, Curtea de Apel Constanța va da o soluție în recursul dosarului nr. 7111/118/2024, prin care reclamantul Prefectul Judetului Constanta solicită anularea unei autorizații de construire emise de Primăria Năvodari pentru Vulpe Paraschiva, Vulpe Georgiana Daniela și Vulpe Cristian Gabriel.
Ședința de judecată a fost programată pentru ora 10:00.
În cauză, primarul Năvodari și Vulpe Paraschiva, Vulpe Georgiana Daniela și Vulpe Cristian Gabriel sunt pârâți, obiectul litigiului fiind „acţiune prefect – tutelă administrativă Anulare act administrativ - Autorizaţia nr. 284/29.06.2021”.
Recursul a fost înregistrat la data de 27 mai 2025.
Pe fond, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, la data de 1 octombrie 2024, iar în ședinața de judecată din data de 29 aprilie 2025, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul și a anulat autorizația de construire nr. 284/29 iunie 2021 emisă de Primăria Năvodari.
„Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI CONSTANŢA, în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL ORAŞULUI NĂVODARI, VULPE PARASCHIVA, VULPE GEORGIANA DANIELA şi VULPE CRISTIAN GABRIEL. Anulează Autorizaţia de construire nr. 284/29 iunie 2021 emisă de PRIMARUL ORAŞULUI NĂVODARI. Respinge cererea pârâţilor având ca obiect cheltuielile de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Document: Hotarâre 571/2025 29.04.2025”
În urma acestei decizii, Primăria Năvodari a formulat apel, instanța urmând să se pronunțe în cursul acestei zile în prezenta cauză.
Autorizaţia de construire nr. 284/29 iunie 2021
La solicitarea beneficiarilor Vulpe Paraschiva, Vulpe Georgiana Daniela și Vulpe Cristian Gabriel, Primăria Năvodari a emis, la data de 29 iunie 2021, autorizația de construire nr. 284, privind continuarea lucrărilor autorizate cu AC nr. 02/08.01.2018 ”Construire locuință P+2E+3E retras și împrejmuire”.
Adresa lucrărilor este: Mamaia Sat, strada M13 nr 12B lot 1.
Motivul litigiului
Potrivit Rejust, în motivarea acțiunii s-a arătat că Inspectoratul de Stat în Construcții a informat Prefectul despre emiterea Autorizației de construire nr. 284/29.06.2021 de către Primarul orașului Năvodari. În urma controlului efectuat asupra certificatului de urbanism și autorizațiilor de construire, au fost constatate mai multe încălcări ale prevederilor legale. Aceste nereguli au fost consemnate în procese-verbale de control întocmite în anul 2024.
”...constatându-se în Procesul verbal de control nr. DO##########.03.2024, următoarele neconformităţi: 12.1- Nu se regăseşte descrierea concisă a lucrărilor autorizate, precum şi alte date extrase din D.T.A.C. Astfel, au fost constatate abateri faţă de următoarele dispoziţii legale: -Formular F.ll, (3) din Ordinul M.D.R.L. nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. 12.2- Autorizaţia de Construire nu conţine documentaţia D.T.O.E. (memoriu+ parte desenată).
Astfel, au fost constatate abateri faţă de următoarele dispoziţii legale: -Art.21, pct.3 din Ordinul M.D.R.L. nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. 12.3- Referitor la secţiunea "Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire"celor trei responsabili cu semnăturile le sunt atribuite aceleaşi nume cu cele menţionate la încheierea documentului de autorizare. 12.4 Extrasul de carte funciară pentru informare nu este la zi. 12.5 Documentaţia nu are în componenţă luarea măsurilor de conservare, potrivit prevederilor legale în vigoare privind calitatea în construcţii. Potrivit prevederilor legale, continuarea lucrărilor rămase de executat se va putea face numai după emiterea unei noi autorizaţii de construire, care va avea la bază o documentaţie tehnică întocmită în conformitate cu concluziile referatului de expertiză tehnică a lucrărilor executate.”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


