Cursa nebună din noaptea de Moș Nicolae ajunge la Curtea de Apel Constanța Tânărul acuzat că a furat două mașini și a făcut două accidente în 16 minute și-ar putea primi sentința în toamnă!
Cursa nebună din noaptea de Moș Nicolae ajunge la Curtea de Apel Constanța: Tânărul acuzat că a furat două
15 Aug, 2026 12:00
ZIUA de Constanta
237
Marime text
237
Marime text
- Dosarul privind una dintre cele mai bizare și periculoase serii de infracțiuni rutiere din județul Constanța a trecut în faza superioară a justiției. După ce a primit o pedeapsă drastică la prima instanță — 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare —, inculpatul Denis Mustafa încearcă acum să obțină o pedeapsă mai blândă la Curtea de Apel Constanța. Primul termen a fost deja stabilit.
Înregistrat la Curte: Primul termen în luna octombrie
Dosarul 4869/212/2026 a fost înregistrat oficial pe rolul Curții de Apel Constanța (Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie) la data de 13 august 2026, intrând în stadiul procesual de Apel.Magistrații au stabilit deja data primului termen de judecată pe data 8 octombrie 2026, la ora 09:00, iar completul care va analiza dosarul este C. 4 A.
Părți implicate: Denis Mustafa (Apelant Inculpat), alături de persoanele vătămate (Pomalius Adrian, Budisteanu Nicușor Florinel) și partea responsabilă civilmente (Nebunu Cosmin), în calitate de intimați.
Apelul vine ca urmare meciului juridic pierdut la fond, cererile de apel fiind depuse de inculpat în luna iulie 2026, imediat după pronunțarea primei decizii.
Cronologia unei nopți de pomină: Scenariu demn de filme în Eforie Sud
Procesul vine ca urmare a unui lanț uluitor de infracțiuni comise în noaptea de 5 spre 6 decembrie 2025. În mai puțin de 20 de minute, bărbatul — fără permis de conducere și cu o alcoolemie uriașă — a profita de neglijența unor șoferi care își lăsaseră mașinile neasigurate și cu cheile în contact.Anchetatorii au stabilit că, la momentul manevrelor periculoase, bărbatul avea o alcoolemie de 1,49 g/l alcool pur în sânge (la prima probă prelevată la ora 02:20).
Nota de plată de la fond: 4 ani și jumătate de închisoare
La data de 10 iulie 2026, Judecătoria Constanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă severă prin contopirea mai multor infracțiuni (furt în scop de folosință, conducere fără permis repetată și conducere sub influența alcoolului repetată, toate sub starea de recidivă):
4 ani și 6 luni de închisoare în regim de detenție;
Interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani (după executarea pedepsei);
Menținerea măsurii arestului preventiv (în care se află încă din 6 decembrie 2025);
Plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Rămâne de văzut dacă judecătorii de la Curtea de Apel Constanța vor fi mai clemenți pe 8 octombrie 2026 sau dacă vor menține decizia fermă a primei instanțe.
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Rejust.ro - Hotarâre nr. 745/2026 din 10.07.2026 pronunțată de Judecătoria Constanța
Foto cu rol ilustrativ: Sursa Freepik
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Plecat la furat pe o bicicletă de copii Modul bizar în care un bărbat din Constanța este acuzat că a prădat o mașină de curierat și cum ar fi fost prins de poliție
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


