Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:12 28 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânărul din Corbu bănuit de crimă și de viol, menținut în arest

ro

23 Sep, 2021 13:56 836 Marime text

 
Denis Mustafa, de 29 de ani, din localitatea Corbu, județul  Constanța, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, tâlhărie calificată și viol, rămâne în arest preventiv!
 
Decizia a fost luată azi de Tribunalul Constanța și poate fi contestată.
 
Oficial!
 

Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art.236 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, Dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului Mustafa Denis, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de omor calificat, faptă prev. și ped. de art.189 alin.1 lit.a, d și h C.pen., viol, faptă prev. și ped. de art.218 alin.1 C.pen., tâlhărie calificată, faptă prev. și ped. de art.233 - art.234 alin.1 lit.a, c, d și f C.pen., toate cu aplic. art.38 alin.1 C.pen. pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 01.10.2021 şi până la 30.10.2021, inclusiv. Măsurile se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, Cheltuielile judiciare avansate de stat în solicitarea de prelungire arest preventiv rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 C.p.p. onorariu avocat oficiu -Bundă Cătălin Tiberiu- în cuantum de 313 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 23.03.2021.

 
Aminti că pe data de 02 iulie 2021, în jurul orei 03.45, polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac - IPJ Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Corbu și ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înțepat în zona abdomenului cu un corp ascuțit.
 
Ajuns la fața locului, echipajul medical a constatat decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii