Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:42 21 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contestaţia Eldiclau, suspendată. CNSC aşteaptă decizia Curţii de Apel Bucureşti legată de Cazinoul din Constanţa

ro

08 Nov, 2019 00:00 1499 Marime text

Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor au suspendat soluţionarea celei de-a doua contestaţii formulate de SC Eldiclau SRL pentru contractul privind reabilitarea Cazinoului din Constanţa. Surse avizate susţin că procedura a fost suspendată până ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti vor lua, la rândul lor, o decizie în privinţa primei contestaţii formulate în cauză de aceeaşi firmă.


Cronologic, situaţia stă în felul următor: pe data de 13 septembrie 2019, asocierea reprezentată de firma Eldiclau SRL a depus prima contestaţie la Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pentru contractul privind reabilitarea Cazinoului din Constanţa. La momentul respectiv, contestatarii se arătau nemulţumiţi de două aspecte legate de desfăşurarea licitaţiei pentru Cazino: unul dintre acestea se referea la respingerea ofertei proprii, ca fiind „inacceptabilă şi neconformă“. Cel de-al doilea aspect al primei contestaţii privea desemnarea drept câştigătoare a licitaţiei a ofertei înaintate de asocierea Aedificia Carpaţi & Remon Proiect & Profesional Construct Proiectare & Tehnoinstal SRL.
 

Oferta Eldiclau, respinsă



Prin decizia din 10 octombrie 2019, CNSC a admis în parte contestaţia Eldiclau, însă nu şi legat de respingerea ofertei proprii. Mai exact, CNSC a decis legat de acest aspect: „Respinge, ca nefondat, capătul de cerere prin care SC Eldiclau SRL, în asociere, a solicitat anularea deciziei autorităţii contractante privind respingerea ofertei depuse de Asocierea SC Eldiclau SRL – SC Telekom Romania Mobile Communications SA – Research Consorzio Stabile Societa Consortile A SRL – SC Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA“.


Prin aceeaşi decizie, CNSC a dispus ca autoritatea contractantă, anume Compania Naţională de Investiţii, să solicite lămuriri suplimentare de la ceilalţi doi ofertanţi, respectiv asocierea reprezentată de Aedificia Carpaţi şi parteneriatul SC Construcţii Erbaşu SA – SC Concas SA – SC Euras SRL – SC Polarh Design SRL. Această decizie a CNSC a fost atacată de reprezentanţii Eldiclau SRL la Curtea de Apel Bucureşti, întrucât legislaţia prevede acest drept.


În paralel, însă, reprezentanţii Eldiclau au depus o nouă contestaţie şi la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ceea ce a dus la blocarea semnării contractului cu parteneriatul desemnat câştigător de două ori până acum, anume asocierea reprezentată de Aedificia Carpaţi.


În urmă cu două zile, reprezentanţii CNSC au decis însă să suspende analizarea celei de-a doua contestaţii depuse de Eldiclau până ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti vor lua o hotărâre cu privire la prima contestaţie depusă în cauză. Decizia Curţii de Apel va influenţa şi soarta celei de-a doua contestaţii depuse de Eldiclau la CNSC. Mai trebuie spus şi că, până la acest moment, încă nu a fost fixată o primă înfăţişare în procesul aflat pe rolul instanţelor bucureştene.



Citeşte şi:

 

Aedificia Carpați a făcut cerere de intervenție în dosarul de la CNSC privind reabilitarea Cazinoului


Lupta pentru Cazino
Telekom a depus cauţiunea la CNSC

 

„O cronologie a nesimţirii“ „Frustrare, furie şi neputinţă“ - cele trei cuvinte ce caracterizează reacţia autorităţilor după noua contestare a licitaţiei pentru Cazino (document)
 

LIVE TEXT Ministrul Dezvoltării şi primarul Constanţei, la pas prin Cazino. Încep discuţiile legate de amânarea reabilitării Cazinoului (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii