Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:43 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Local Constanța, recurs contra Arhipiscopiei Tomisului pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Dosarul, amânat

ro

29 Feb, 2024 14:57 578 Marime text


Curtea de Apel Constanța a fixat astăzi, 29 februarie 2024, un nou termen de judecată în recursul declarat de Consiliul Local Constanța în procesul cu Arhiepiscopia Tomisului pentru terenul de la Catedrala Eroilor, din oraș!
 
Este vorba despre procesul în care, în primă instanță, Arhiepiscopia Tomisului a obținut de la Tribunal anularea hotărârii de consiliu prin care îi fusese revocat dreptul de administrare a terenului.
 
Tribunalul a ajuns la concluzia că HCL în cauză era „discreționară și luată cu exces de putere“ și a hotărât anularea acesteia, dar dosarul a ajuns în atenția Curții de Apel în urma recursului declarat de CLC.
 
Astăzi, 29 februarie 2024, Curtea de Apel a stabilit un nou termen de judecată la data de 11 aprilie 2024, pentru se lua la cunoștință înscrisurile depuse în dosar la acest termen.
 
Cazul are indicativul 3666/118/2022, iar părți sunt Arhiepiscopia Tomisului, în calitate de intimat reclamant, și Consiliul Local Constanța, în calitate de recurent pârât.
 
Potrivit datelor noastre, la Curtea de Apel dosarul se află în atenția completului format din magistrații Roxana Nicoleta Bacu, Ramona Poppa și Constantina Monica Turcu.
 
Decizia pe care o va lua în cauză Curtea de Apel va fi definitivă.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în decembrie 2022, Tribunalul Constanța a admis acțiunea deschisă de Arhiepiscopia Tomisului și a anulat HCL Constanța nr. 450/26.11.2021, hotărâre prin care Consiliul Local Constanța revocase dreptul Arhiepiscopiei să administreze terenul de lângă Catedrala Eroilor.
 
Conform datelor noastre, la Tribunal cazul s-a aflat în atenția completului prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Nu s-a ținut cont „de interesul public“, de „garantarea drepturilor“, de  „realizarea competențelor autorităților publice“
 
În Hotărârea 1765/2022 prin care clericii au câștigat inițial procesul, Tribunalul a arătat, printre altele, că „instanţa apreciază că pârâtul (nr., Consiliul Local Constanța) a acţionat cu exces de putere neţinând cont de interesul public, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţelor autorităţilor publice, fiind limpede că Hotărârea Consiliului Local al Mun. Constanţa nr. 450/26.11.2021 privind revocarea dreptului de administrare al Arhiepiscopiei Tomisului asupra imobilului în suprafaţă de 1734 mp, situat în municipiul Constanța, zona Casa de Cultură este una discreționară și luată cu exces de putere, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. 1  lit. n din Legea nr. 554/2004“.
 
HCL Constanţa nr. 450/26.11.2021 vizează terenul situat lângă Catedrala Eroilor „Sfânta Treime“, lăcaș de cult încă în construcție.
 
Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, a atacat în instanță, în cursul anului 2022, hotărârea de consiliu local, obținând inițial suspendarea executării hotărârii, iar apoi anularea acesteia.
 
Acum, rămâne de văzut dacă decizia Tribunalului Constanța va fi reconfirmată de Curtea de Apel, după analizarea recursului.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Arhiepiscopia Tomisului câștigă, din nou, procesul pentru Catedrala Eroilor, de la Casa de Cultură! Anularea autorizației nu schimbă terenul în „spațiu verde“ (MOTIVARE)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii