Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnare în primă instanţă Închisoare cu suspendare pentru doi poliţişti din Mangalia acuzaţi de luare de mită

ro

06 Jun, 2018 00:00 2526 Marime text
Tribunalul Constanţa a dispus ieri condamnarea, în primă instanţă, a doi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia. Mihai Dobrescu şi Ionuţ Popîrţac, ambii acuzaţi de luare de mită, au luat câte doi ani de închisoare cu suspendare.
 
Decizia Tribunalului Constanţa poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Instanţa le-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, lit. a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. g Cod penal (dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de doi ani.
 
Cei doi inculpaţi au mai fost obligaţi ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acest serviciu, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă ale acestora.
 
Celor doi inculpaţi le-a mai fost impus ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Mangalia sau al Consiliului Local al municipiului Mangalia.
 
Tribunalul Constanţa a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada executată prin reţinere în perioada 10-11 august 2017, când au fost puşi în libertate.
 
În continuare, magistraţii au decis menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de cei doi poliţişti, pe o perioadă de 60 de zile, pentru fiecare.
 
Conform Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Constanţa, aproape de jumătatea lunii august, un echipaj format din doi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia a oprit un autoturism, ca urmare a săvârşirii de către conducătorul auto a unei contravenţii la regimul rutier. Pentru a nu lua măsurile legale faţă de acesta, cei doi i-ar fi solicitat bani. Conducătorul auto a sesizat fapta la linia telefonică Telverde, acţiunea de prindere în flagrant fiind organizată în aproximativ 30 de minute de la apelul telefonic.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii