Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Complet de trei judecători pentru Radu Mazăre! Ce s-a decis ieri la Curtea Supremă

ro

28 Sep, 2019 00:00 5475 Marime text
Silvia Cerbu, Simona Daniela Encean şi Simona Elena Cîrnaru, toate judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, au analizat ieri contestaţia formulată de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, împotriva pedepsei primite în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, respectiv nouă ani de închisoare.
 
Instanţa a decis amânarea cauzei pentru data de 25 octombrie.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, Radu Mazăre a formulat o contestaţie în anulare, acţiunea reprezentând în fapt o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se urmăreşte, în cazul nostru, anularea deciziei pronunţate, rejudecarea ori completarea judecăţii în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
Pe lângă Radu Mazăre, contestaţie în anulare au mai formulat şi alte persoane condamnate în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, respectiv: Paraschiva Barbu, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani, Marius Puşcaşi, condamnat la trei ani de închisoare, Carmen Puşcaşi, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani, şi Dima Alin Horaţiu, condamnat la şase ani de închisoare.
 
Zilele trecute, Radu Mazăre a solicitat şi obţinut revocarea mandatului de arestare preventivă emis în dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 9 ani şi 10 luni de închisoare. Decizia este definitivă.
 
În prezent, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii