Știri Constanța azi UPDATE. Circulația feroviară, afectată temporar în zona stației CF Valu lui Traian, din cauza unei defecțiuni la instalația de centralizare electronică
Știri Constanța azi: UPDATE. Circulația feroviară, afectată temporar în zona stației CF Valu lui Traian,
14 Nov, 2026 17:26
ZIUA de Constanta
478
Marime text
478
Marime text

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, astăzi, începând cu ora 16:35, circulația feroviară este afectată temporar în zona stației CF Valu lui Traian, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța, ca urmare a unei defecțiuni la instalația de centralizare electronică.
Defecțiunea nu permite efectuarea comenzilor și stabilirea parcursurilor necesare circulației trenurilor în condiții de siguranță.
Trenurile afectate sunt:
* IR 1588, operat de CFR Călători, staționează la semnal în zona Palas, în așteptarea reluării circulației;
* IR 11096, operat de Regio Călători;
* IC 536, operat de CFR Călători.
Personalul de specialitate al SRCF Constanța gestionează situația în vederea identificării și remedierii defecțiunii.
„Circulația feroviară va fi reluată după restabilirea funcționării instalației și verificarea condițiilor de siguranță.
Vom reveni cu informații privind evoluția intervenției și reluarea circulației feroviare.”, transmite CFR.
UPDATE:
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, începând cu ora 17:35, circulația feroviară a fost reluată în zona stației CF Valu lui Traian, în urma remedierii parțiale a defecțiunii instalației de centralizare electronică.
Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, iar pe direcția Valu lui Traian – Palas se desfășoară normal.
Întârzierile înregistrate de trenurile afectate sunt:
- IR 1588, operat de CFR Călători: 66 de minute, în stația Palas;
- IC 536, operat de CFR Călători: 23 de minute, în stația Constanța;
- IR 11096, operat de Regio Călători: 40 de minute, în stația Constanța;
Personalul SRCF Constanța continuă intervențiile pentru restabilirea funcționării integrale a instalației.
„Vom reveni cu o actualizare la finalizarea completă a intervenției.”, precizează CFR.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


