Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:27 16 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a decis Tribunalul București în dosarul lui Dani Mocanu şi a fratelui său, încarcerați pentru tentativă de omor

ro

16 Apr, 2026 18:04 189 Marime text
Sursa foto: Facebook/Dani MocanuTribunalul Bucureşti le-a respins, joi, fraţilor Dani şi Ionuţ Mocanu, condamnaţi la închisoare pentru tentativă de omor şi aduşi în ţară din Italia în 20 martie, contestaţia la executare, ca nefondată. Aceştia solicitaseră instanţei reducerea pedepselor, în fapt, recunoaşterea perioadei în care s-au aflat în arest la domiciliu în Napoli, înainte de a fi extrădaţi. Decizia tribunalului nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

„Respinge contestaţia la executare, formulată de persoanele condamnate Mocanu Ionuţ Nando şi Mocanu Daniel, ca nefondată. Obligă pe fiecare contestator la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în soluţia pe scurt a Tribunalului Bucureşti. 


Potrivit sursei citate, decizia nu este definitivă, ci poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare, scrie stiripesurse.ro. 

Cântăreţul de manele Dani Mocanu şi fratele său Ionuţ Nando Mocanu au fost aduşi în ţară din Italia în 20 martie, de o escortă a Poliţiei Române, pentru a fi încarceraţi, după ce au fost condamnaţi la închisoare pentru tentativă de omor. Ei au fost prinşi în noiembrie anul trecut în provincia Napoli, iar instanţa a decis predarea lor către autorităţile române, potrivit News.

”La data de 20 martie 2026, o escortă a Poliţiei Române aduce în ţară două persoane, urmărite internaţional, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Astfel, poliţiştii aduc în ţară doi bărbaţi, de 33 şi 36 de ani, din judeţul Argeş, urmăriţi internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Aceştia sunt aduşi din Italia, având emise, de către Tribunalul Argeş, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de 4, respectiv 7 ani”, anunţa atunci Poliţia Română.

Cei doi au fost duşi în unităţi de detenţie, pentru executarea mandatelor.

Fraţii Mocanu au depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie la executare, solicitând reducerea pedepselor cu închisoarea, şi anume recunoaşterea perioadei în care s-au aflat în arest la domiciliu în Italia.

 
Dani şi ionuţ Mocanu au fost prinşi, în 10 noiembrie 2025, în provincia italiană Napoli, de către poliţişti ai Chesturilor Brescia şi Napoli, unde se sustrăgeau executării pedepsei cu închisoarea la care fuseseră condamnaţi definitiv pentru tentativă de omor şi alte infracţiuni. Cei doi bărbaţi, domiciliaţi în Ştefăneşti, judeţul Argeş, nu au fost găsiţi de poliţiştii români la domiciliu, unde au fost căutaţi în baza mandatelor de executare a pedepsei, emise în 6 noiembrie 2025. 

Ulterior, autorităţile române au emis mandate europene de arestare pe numele fraţilor Mocanu, după prinderea acestora fiind solicitată extrădarea lor din Italia.


Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la patru ani de detenţie, iar fratele acestuia a primit o pedeapsă de şapte ani după ce au bătut cu ranga un bărbat, într-o staţie de carburaţi, în 2022. În plus, cei doi au fost acuzaţi de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.


Citește și: 
 
 

Frații Mocanu ar fi fost arestați în Italia și vor fi extrădați în România
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii