Manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Mocanu, aduși sub escortă din Italia
Manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Mocanu, aduși sub escortă din Italia
168
Marime text
Manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Mocanu, au fost aduși în țară, vineri, sub escortă din Italia. Cei doi erau urmăriți internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit unui comunicat al Poliției Române, la data de 20 martie 2026, o escortă a Poliției Române aduce în țară două persoane, urmărite internațional, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.
Astfel, polițiștii aduc în țară doi bărbați, de 33 și 36 de ani, din județul Argeș, urmăriți internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Aceștia sunt aduși din Italia, având emise, de către Tribunalul Argeș, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de 4, respectiv 7 ani.
Persoanele în cauză urmează a fi introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
Reamintim că, în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Italia, în cursul zilei de 10 noiembrie 2025, au fost localizați cei doi bărbați, în localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia.
Bărbații au fost depistați de polițiștii din cadrul Chesturii de Poliție Brescia, împreună cu cei din cadrul Chesturii de Poliție Napoli“ - conform Poliției Române.
Mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea au fost emise la data de 6 noiembrie 2025.
Citește și:
Frații Mocanu ar fi fost arestați în Italia și vor fi extrădați în România
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


