Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:20 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a decis Plenul CSM pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța

ro

29 Jan, 2021 00:00 1730 Marime text
  • În urma discuțiilor, s-a votat în unanimitate modificarea componenței comisiei de evaluare a procurorilor din cadrul unității de parchet din Constanța.
  • A fost numit în calitate de membru desemnat al comisiei prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, magistratul Giorgiana Violeta Apostol.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat ieri o situație legată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
În urma discuțiilor, s-a votat în unanimitate modificarea componenței comisiei de evaluare a procurorilor din cadrul unității de parchet din Constanța.
 
Potrivit noilor modificări, a fost numit în calitate de membru desemnat al comisiei prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, magistratul Giorgiana Violeta Apostol.
 
Procurorul a fost numit în locul magistratului Camelia Andrei, fostul membru desemnat al comisiei.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în martie 2020 a fost, de asemenea, modificată componența comisie de evaluare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
La momentul respectiv, magistratul Camelia Andrei a fost reînvestit în calitate de membru desemnat, mandatul său iniţial încetând în februarie 2020.
 
Tot atunci, procurorul Ioana Diamandescu a fost numită, de asemenea, membru desemnat în cadrul comisiei, în locul magistratului Dan Constantinescu.
 
Membru supleant a fost numit procurorul Cristinel Zainea, în locul procurorului Georgiana Sitiavu.
 
Amintim, de asemenea, că magistratul Giorgiana Violeta Apostol a câștigat concursul organizat la mijlocul anului trecut de Consiliul Superior al Magistraturii pentru postul de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
Citește și:

Lupta pentru conducerea parchetelor. Cum s-au descurcat procurorii din Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii