Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazul georgienilor care au fugit din Spitalul Judeţean Şeful Frontierei de la Agigea a fost achitat definitiv

ro

21 Dec, 2017 11:10 2797 Marime text
Ionuţ Voinescu, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă, şeful Punctului de Trecere a Frontierei Constanţa Sud (Agigea), a fost achitat de abuz în serviciu, dar şi de participaţie improprie la fals intelectual. Decizia este definitivă şi a fost luată în urmă cu puţin timp de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.
 
Şeful Punctului de Trecere a Frontierei Constanţa Sud (Agigea) a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
 
În rechizitoriul cauzei se arată că, „la data de 14 aprilie 2015, în Portul Constanţa Sud, a acostat o navă, sub pavilion Lituania, pentru încărcare - descărcare“ şi că, „în timpul staţionării navei, un cetăţean georgian, pasager, a acuzat probleme medicale“. În acest context, a fost alertat un echipaj medical, iar „întrucât s-a apreciat că starea pacientului depăşeşte limitele unei intervenţii de urgenţă care să poată fi efectuată la faţa locului, pacientul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, stabilindu-se de asemenea că respectivul se afla în sevraj ca urmare a întreruperii tratamentului cu metadonă specific dependenţilor de droguri“, se mai precizează în actul de sesizare a instanţei.
 
Procurorii mai arată că, „în vederea asigurării comunicării cu pacientul, care nu cunoştea limba engleză, odată cu acesta s-a deplasat un alt bărbat, care s-a prezentat drept văr al pacientului“.
 
„Întrucât pacientul nu avea reale probleme medicale, nu a fost necesară internarea sa, situaţie în care ambii cetăţeni georgieni au părăsit spitalul. Ulterior, agentul navei s-a deplasat la spital pentru a finaliza procedura de externare, ca vaporul să poată pleca, ocazie cu care a aflat că pacienţii, care erau lăsaţi absolut nepăziţi, liberi şi fără niciun control, au părăsit unitatea sanitară fără să anunţe şi fără să aibă acordul medicilor. Agentul (…) a anunţat Punctul de Trecere a Frontierei Constanţa Sud despre situaţia constatată, iar în continuare, în urma dispoziţiei date de inculpat (n.r. şeful Punctului de Trecere a Frontierei Constanţa Sud Agigea), a fost urmată procedura de căutare şi punere în consemn local a celor doi fugari“, potrivit rechizitoriului.
 
Mai departe, magistraţii au mai consemnat în actul de sesizare a instanţei că, „din verificările efectuate, s-a stabilit că suspecţilor le fusese acordată, în lipsă, cu ignorarea totală a procedurii specifice, o viză de intrare în România“.
 
De asemenea, Ionuţ Voinescu a fost acuzat de procurori şi că, „în loc să îşi anunţe şefii ierarhici pentru ca astfel să se ia măsuri de căutare a fugarilor la nivelul întregii ţări, el ar fi luat măsuri numai la nivelul oraşului Constanţa, unde avea competenţă şi posibilitate logistică, adică a trimis două patrule de cercetare în oraş, respectiv una la spital şi una în autogară, cu misiunea de depistare a imigranţilor“.
 
Cei doi cetăţeni georgieni au fost depistaţi de poliţiştii din Episcopia Bihor, în trenul rapid 366, care circula pe relaţia Braşov - Budapesta, fără a avea asupra lor documente de identitate.
 
Ionuţ Voinescu a fost trimis în judecată în iulie 2015. Pe data de 12 decembrie 2016, Marius Nastasia, judecător al Judecătoriei Constanţa, a dispus achitarea lui Ionuţ Voinescu privind comiterea infracţiunii de abuz în serviciu întrucât fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală. Totodată, poliţistul a fost achitat pentru participaţie improprie la fals intelectual, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii