Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:58 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Care sunt solicitările Peste 500 de jandarmi din Constanța au chemat în instanță M.A.I. Dosarul, din nou la Curtea de Apel

ro

08 Feb, 2021 00:00 5803 Marime text
 
  • Aproximativ 580 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“ au chemat în instanță Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, dar și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“.
  • Jandarmii au solcitat, printre altele, calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.02.2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 1450 lei stabilit prin HG nr. 1/2017, fără alte sporuri și adausuri. 
 
Dosarul în care peste 500 de jandarmi din Constanța care au chemat în instanță Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) a ajuns din nou în atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 10 martie 2021. 
 
Inițial, dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului Constanța, instanță care pe data de 08 octombrie 2019 a respins acțiunea jandarmilor.  Hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, care, la data de 14 septembrie 2020, a respins definitiv acțiunea celor peste 500 de jandarmi constănțeni. 
 
În prezent, unul dintre jandarmi a formulat o contestație în anulare, în raport cu decizia Curții de Apel Constanța.  Primul termen a fost stabilit pentru data de 10 martie 2021. 
 

Solicitări 

 
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții au solicitat instanței, conform rolii.ro, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să dispună obligarea pârâților (Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“) la: a) calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.02.2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 1450 lei stabilit prin HG nr. 1/2017, fără alte sporuri și adausuri, b) calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la solda de funcție stabilită de 1450 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței și până la data plății efective, c) calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.01 .2018 și pentru viitor prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 1900 lei stabilit prin HG nr. 846/2017, fără alte sporuri și adausuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la solda de funcție stabilită de 1900 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței și până la data plății efective și d) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
 

Apărări 

 
Pe când dosarul s-a aflat la Tribunalul Constanța, pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, legal citat a  formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, netimbrarea acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții și inadmisibilitatea acțiunii în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile conform art. 7 alin.1 din lg. 554/2004. 
 
De asemenea, pe fondul cauzei, Inspectoratul General al Jandarmeriei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
 
Ulterior, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
 
Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au învederat faptul că nu au calitatea de angajator al reclamanților, aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, unitate cu personalitate juridică. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța are calitatea de ordonator de credite, iar unitatea în cauză are personalitate juridică, pe cale de consecință fiind titulară de drepturi și obligații, putând sta în instanță în nume propriu.
 
Au mai arătat că având în vedere că O.U.G. nr. 99/2016 a fost adoptată și pentru reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie, rezultă că, din punct de vedere temporal, legiuitorul a stabilit ca politicile salariale să aibă o activitate limitată în timp, stabilind în mod expres menținerea impactului financiar pentru măsurile de salarizare la un nivel cunoscut și sustenabil.
 Principiile unui nou sistem de salarizare, adoptate  
 
Și IJJ Constanța a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată. Inspectoratul a arătat că „începând 01.01.2010, prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost adoptate principiile unui nou sistem de salarizare, stabilindu-se caracterul unitar al acestui sistem, transformarea salariilor, a soldelor sau a indemnizațiilor lunare de încadrare în principalul element al câștigului salarial“, conform rolii.ro. 
 
Așa cum arătam și sus, acțiunea jandarmilor constănțeni a fost respinsă atât de Tribunalul Constanța, cât și de Curtea de Apel Constanța. 
 
Citește și: 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii