Bărbatul condamnat pentru producerea accidentului de pe DN38, în care au murit două tinere, va afla dacă scapă de închisoare! Când va fi anunțată decizia Curții de Apel Constanța
Bărbatul condamnat pentru producerea accidentului de pe DN38, în care au murit două tinere, va afla dacă scapă
22 Jan, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
127
Marime text
127
Marime text

Rogoza Costel, bărbatul condamnat la 7 ani de închisoare pentru producerea accidentului de pe DN38, soldat cu moartea a două tinere, așteaptă răspunsul Curții de Apel Constanța cu privire la contestația în anulare formulată în cauză!
În prezent, Rogoza Costel execută pedeapsa aplicată de magistrații Curții de Apel Constanța, care l-au găsit vinovat de producerea tragediei de pe drumul care leagă localitățile Agigea și Techirghiol.
Potrivit procurorilor, în cauză s-a reţinut că la data de 16.10.2024, ora 00:22, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul R.C. a condus un autoturism pe DN 38, dinspre orașul Techirghiol către localitatea Agigea, iar când a ajuns la km. 1 + 200 metri, din cauza neatenției în conducere şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a acroşat cu partea frontală a autovehiculului partea din spate a unui alt autoturism condus pe acelaşi sens de mers de către victima M.M., ce redusese viteza de deplasare, întrucât din sens opus se deplasa un autovehicul ce efectua un transport agabaritic.
După coliziune, autoturismul condus de inculpat a părăsit carosabilul prin partea dreaptă a sensului deplasării, iar cel condus de către victima M.M. s-a răsucit pe carosabil şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a fost acroşat de partea frontală a capului tractor ce efectua transportul agabaritic.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul la faţa locului al conducătoarei auto M.M. şi al ocupantei locului din dreapta-faţă din autoturismul condus de aceasta, victima I.A.S., precum şi avarierea celor trei autovehicule implicate.
După producerea evenimentului, inculpatul R.C. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatului i-au fost prelevate două probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, la orele 01:55 şi 02:55, rezultatele fiind de 2,51 g/l alcool pur în sânge , respectiv 2,19 g/l alcool pur în sânge.
Pe fond, Judecătoria Constanța a dictat pe numele inculpatului o condamnare de 4 ani și 7 luni de închisoare, însă după ce soluția a fost contestată de procurori, inculpati dar și de părți civile din dosar, cauza a ajuns în atenția magistraților Curții de Apel Constanța, care, ulterior, au decis majorarea pedeapsei față de inculpat.
Contestația în anulare, cu numărul 624/36/2025 a fost înregistrată pe Secția penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a Curții de Apel vineri, 28 noiembrie 2025.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, instanța a programat termenul de judecată pe data de 22.01.2026.
După încheierea ședinței de judecată, magistrații s-au retras pentru deliberări, stabilind ca la începutul lunii viitoare să anunțe o decizie.

PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
La Curtea de Apel Constanța Bărbatul condamnat pentru producerea accidentului de pe DN38, în care au murit două tinere, încearcă să scape de închisoare!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


