Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea din congelator! Doi vameși din Constanța, trimiși în judecată de DNA în cazul unor măști de protecție, neconforme, importate din China! (RECHIZITORIU)

ro

21 Dec, 2022 00:00 2674 Marime text
 
 
  • Daniel Cojocaru, la data faptelor inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, este acuzat de luare de mită, în formă continuată și de complicitate la fals intelectual, (două infracțiuni).
  • Dorel Emanuel Petcu, la data faptelor inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, este suspectat de două infracțiuni de fals intelectual.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, la finele lunii noiembrie, a doi inspectori vamali, din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, în cazul unor măști de protecție, neconforme, importate din China.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Oficial, Daniel Cojocaru, la data faptelor inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, este acuzat de luare de mită, în formă continuată și de complicitate la fals intelectual, (două infracțiuni).
 
Dorel Emanuel Petcu, la data faptelor inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, este suspectat de două infracțiuni de fals intelectual.
 
Tot în acest dosar, DNA a mai trimis în judecată o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, dar și o altă persoană fizică, la data faptei director în cadrul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată,
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

În perioada 12 ianuarie – 17 februarie 2021, inculpatul Cojocaru Daniel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la doi oameni de afaceri suma totală de 17.000 USD și ar fi primit, direct sau prin intermediari, suma de 38.000 lei pentru a face acte contrare îndatoririlor sale de serviciu.
 
Concret, pentru banii primiți, inculpatul Cojocaru Daniel ar fi făcut demersuri pentru deblocarea din vama Portului Constanța – Agigea, a două containere cu măști de protecție, neconforme, importate din China, de către cei doi oameni de afaceri.


 
În contextul de mai sus, inculpatul Petcu Dorel Emanuel ar fi falsificat două declarații vamale în care ar fi consemnat faptul că ar fi efectuat controlul fizic al mărfurilor menționate, deși în realitate controlul fizic ar fi fost efectuat de către inspectorul vamal Cojocaru Daniel.


Detaliat
 

Inculpatul Cojocaru Daniel, inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, ar fi pretins şi ar fi primit în două rânduri, spun procurorii, sume de bani, cu titlu de mită, pentru a face acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să nu consemneze în documentele vamale, în două situaţii, neconformitatea produselor importate din China de către un SRL, în raport cu documentele de import.
 
Și asta, deși, se mai arată în ancheta DNA, mărfurile importate (măşti faciale), pe care le-a controlat, nu îndeplineau condițiile legale necesare pentru a fi introduse pe piaţă.
 
În scopul menţionat, în data de 12.01.2021, acesta a pretins, cu titlu de mită, precizează DNA, suma de 8.500 USD şi a primit, în data de 13.01.2021, suma de 18.000 lei, în legătură cu controlul efectuat la un prim transport de măşti faciale prezentate în vamă la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud.
 
„În acelaşi scop, în perioada 13.01.2021 – 17.02.2021, inculpatul Cojocaru Daniel a pretins reprezentanţilor (.....)SRL, cu titlu de mită, iniţial suma de 20.000 lei, pe care a majorat-o apoi la suma de 8.500 USD, iar în data de 17.02.2021 a primit, din suma pretinsă, 20.000 lei de la (.....) și (.....), prin intermediul martorului denunțător (.....) şi al inculpatului (.....), în legătură cu controlul efectuat la un al doilea transport de măşti faciale prezentate în vamă la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud de societatea (.....) SRL“, se mai arată în ancheta DNA.
 
„De asemenea, inculpatul Cojocaru Daniel, în calitate de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, coordonator al Sectorului control fizic, în perioada 08.01.2021- 13.01.2021, a repartizat în mod formal şi a remis declarația vamală de tranzit, iar la data de 18.02.2021, a repartizat în mod formal şi a remis declarația vamală de import, depuse de societatea (.....)SRL, inspectorului vamal Petcu Dorel Emanuel, a cărui activitate o coordona, înlesnind, cu intenţie, falsificarea respectivelor înscrisuri oficiale de către inculpatul Petcu Dorel Emanuel“, conform rechizitoriului.
 
Inculpatul Petcu Dorel Emanuel, inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, la data de 13.01.2021, cu prilejul completării declarației vamale de tranzit, respectiv la data de 18.02.2021, cu prilejul completării declarației vamale de import, ambele sub aspectul efectuării controlului fizic al mărfurilor, a atestat necorespunzător adevărului atât faptul că a efectuat controlul fizic al mărfurilor menţionate în cele două declaraţii vamale, cât şi conformitatea mărfurilor cu documentele prezentate.
 
În timpul anchetei, procurorii au aflat că inculpatul Cojocaru Daniel i-ar fi cerut martorului denunțător să lase suma de bani în congelatorul frigiderului aflat în container, iar cel din urmă a pus suma de 18.000 lei în locul indicat de inspectorul vamal.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 
Rechizitoriul complet poate fi citit integral accesând secțiunea Documente!
 
Anterior, din cauza mediatizată prin comunicatul 1020/VIII/3 din 8 decembrie 2021, a fost disjuns și trimis în judecată un dosar ce viza comiterea de către angajați ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Vaccinări false la Mangalia, spune Direcția Națională Anticorupție! Ce decizie se așteaptă azi de la Tribunalul Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii