Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape nouă ani de închisoare pentru un fost profesor universitar doctor din Constanţa. Judecata, amânată

ro

07 Sep, 2019 00:00 4207 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a stabilit un nou termen în dosarul în care Gheorghe Țarălungă, profesor universitar doctor, fost decan al Facultății de Farmacie din cadrul Universității „Ovidius“, a fost condamnat în primă instanță la opt ani și opt luni de închisoare. Tot în prezenta cauză studentul Evangelos Faloutsos a fost condamnat la doi ani de detenție cu suspendare.
 
Cauza se va afla din nou în atenţia judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța pe data de 7 noiembrie. Oricare va fi decizia Curţii de Apel, aceasta va fi definitivă.
 
Conform rechizitoriului întocmit de Sorin Constantinescu, fostul procuror-șef al DNA Constanța, „în cursul lunii ianuarie 2015, inculpatul Țarălungă Gheorghe, în calitate de profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității «Ovidius» Constanța, a primit de la zece studenți sume cuprinse între 200 și 600 de euro, pentru a-i promova, în condiții nelegale, la diferite examene“. „La data de 28 ianuarie 2015, pentru același motiv, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Țarălungă Gheorghe suma de 200 de euro, în biroul său de la sediul Facultății de Farmacie din cadrul Universității «Ovidius» Constanța. În aceeași zi s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, conform actului de sesizare a instanței.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. Pe data de 21 februarie, Tribunalul Constanța, învestit cu soluționarea cauzei, a decis, potrivit minutei judecătorești: condamnarea lui Țarălungă la o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru luare de mită - fapta din data de 28.01.2015, Evangelos Faloutsos, la alți doi ani de închisoare pentru luare de mită - fapta din data de 21.01.2015.
 
Gheorghe Țarălungă a mai fost condamnat pentru că ar fi luat mită, potrivit minutei judecătorești, de la P.L.P., fapta din perioada 14.01.2015 - 16.01.2015, de la E.B., fapta din data de 22.01.2015, de la M.M., fapta din perioada 5.01.2015 - 18.01.2015, de la M.H., fapta din luna ianuarie 2015, de la M.K.A., fapta din intervalul 19.01.2015 - 23.01.2015, de la M.W.C., fapta din ianuarie 2015, de la M.C., fapta din data de 15.01.2015, de la N.L., fapta din perioada 15.01.2015 - 16.01.2015, și de la T.K., fapta din ianuarie 2015.
 
În final, instanța a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de doi ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celorlalte pedepse stabilite, respectiv șase ani și opt luni de închisoare, astfel că, în final, Țarălungă a fost condamnat la opt ani și opt luni de închisoare.
 
Tribunalul a dispus confiscarea specială a sumei de 1.150 de euro identificată asupra lui Gheorghe Țarălungă cu ocazia percheziției din data de 28 ianuarie 2015.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii