Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:40 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape două hectare din terenul cazărmii Capu Midia au fost vândute între civili. Contractele și titlul de proprietate, anulate definitiv

ro

19 Jan, 2021 00:00 4729 Marime text
  • Tribunalul Constanța a pronunțat hotărârea definitivă în procesul în care MApN se plângea că aproape două hectare din cazarma Capu Midia ar fi fost vândute între civili.
  • Titlul de proprietate emis inițial în favoarea primului civil, dar și contractele de vânzare-cumpărare ulterioare au fost anulate definitiv.
  • „Terenul este inclus în «Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului» (...) cu codul de clasificare 8.29.09, număr MF (...), indicativ de cazarmă 769, titularul dreptului de proprietate fiind Statul Român“, au arătat militarii.
Final de proces în dosarul în care Ministerul Apărării Naționale s-a plâns de faptul că aproape două hectare din terenul cazărmii Capu Midia au fost vândute între civili, deși face parte din baza militară!
 
După ce Judecătoria Constanța a admis acțiunea în instanță a MApN și a anulat contractele de vânzare, dar și titlul de proprietate emis inițial de autoritățile locale și județene în favoarea unui civil, Tribunalul a modificat doar în parte sentința.
 

Decizia Tribunalului

 
Mai exact, judecătorii Secției civile a Tribunalului Constanța au decis doar să admită apelul Comisiei Locale  pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Corbu și să respingă acțiunea îndreptată împotriva acesteia ca fiind împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă.
 
Cu alte cuvinte, contractele de vânzare-cumpărare perfectate între civili pentru cele două hectare din baza de la Capu Midia rămân anulate, la fel și titlul de proprietate emis inițial în favoarea primului civil.
 
Hotărârea Tribunalului Constanța este definitivă.
 

Ce au cerut militarii
 

Așa cum arătam în edițiile anterioare, în Hotărârea nr. 3613/2020 a Judecătoriei Constanța, citată pe Jurindex, se arată că Ministerul Apărării Naționale a solicitat anularea contractelor de vânzare dintre civili.
 
Concret, MApN a cerut „să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 2329/12.02.2007 emis de Comisia Județeană Constanța pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, privind suprafața de 1,8 ha teren situat în (...) din extravilanul comunei Corbu, județul Constanța, din cele trei hectare menționate“, potrivit www.rolii.ro.
 
Totodată, a mai cerut Ministerul să se constate „nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 727/20.06.2007 la BNP Asociați Eliza Topârceanu și Ghica Livia, încheiat între pârâții B. A. și Ș. I. (prin mandatar) în calitate de vânzători și B. A. M. pentru terenul în suprafață de (...) situat în extravilanul comunei Corbu, jud. Constanța (...) și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2407/23.06.2008 la BNP Asociați Mariana Tuscali și Dan Pitu, încheiat între B. A. M. (în calitate de vânzător) și M. R. A. pentru același teren în suprafață de (...) mp situat în extravilanul comunei Corbu, județul Constanța“.
 
Reprezentanții Ministerului Apărării spun că 1,8 hectare din suprafața indicată în titlul de proprietate aparțin de fapt Statului Român, dreptul de administrare fiind atribuit Ministerului Apărării Naționale.
 
„Terenul este inclus în «Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului» aprobat inițial prin HG 1045/2000 și ulterior prin HG nr. 1326/2001, HG nr. 45/2003, HG nr. 15/2004, HG nr. 2060/2004, HG nr. 1705/2006 cu codul de clasificare 8.29.09, număr MF (...), indicativ de cazarmă 769, titularul dreptului de proprietate fiind Statul Român“, potrivit www.rolii.ro.
 

Putere de lucru judecat

 
„Aspectele legate de regimul juridic al terenului cazărmii 769 Capu Midia au intrat sub putere de lucru judecat în condițiile în care sentința civilă nr. 65/CA din 22.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța a devenit definitivă prin decizia civilă nr. 2767/03.10.2017 a ICCJ“, au mai arătat militarii.
 
Se mai arată că, în aceste condiții, nu putea fi emis niciun titlu de proprietate pe acest teren, dar și că situația juridică a terenului era recunoscută anterior emiterii titlului de proprietate.
 
„Anterior emiterii titlului de proprietate, potrivit procesului-verbal de vecinătate din 26.05.2006, o unitate din subordinea MApN (UM 01853 Capu Midia) a procedat la executarea unor lucrări de cadastru în baza legii nr. 7/1996. În urma identificărilor și a verificărilor în teren, au fost stabilite vecinătățile terenului proprietate publică a statului aflat în administrarea MApN. Potrivit acestui proces-verbal de vecinătate, limitele terenului așa cum sunt descrise sunt recunoscute și respectate de către vecini. Unul dintre vecini este (...), fiind însușit prin semnătură/ștampilă chiar de către primarul comunei Corbu. Astfel, nu se poate susține că situația juridică a terenului nu era recunoscută și recunoscută anterior emiterii titlului de proprietate“, potrivit www.rolii.ro.
 
Astfel, militarii au spus că respectivele contracte de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu terenul nu ar fi respectat principiul inalienabilității și au invocat Constituția României, dar și alte legi pentru a lua terenul înapoi.
 
Potrivit celor expuse de reprezentanții MApN, cele 1,8 hectare de la Capu Midia ar fi fost date în proprietate unor civili, în februarie 2007. Aceștia, la rândul lor, au vândut terenul respectiv unei alte persoane, în iunie 2007, iar aceasta, la rândul său, a vândut terenul actualului proprietar, contractul fiind încheiat în iunie 2008.
 

Buna-credință nu poate înfrânge caracterul inalienabil al bunului

 
După analizarea tuturor pozițiilor procesuale și a tuturor argumentelor aduse în proces, magistrații Secției civile a Judecătoriei Constanța au hotărât să admită acțiunea Ministerului Apărării Naționale și să anuleze contractele de vânzare-cumpărare a terenului în discuție.
 
Printre altele, judecătorii au arătat că „în ce privește buna-credință a dobânditorilor și subdobânditorilor imobilului, instanța apreciază că nu are relevanță, întrucât aceste aspecte nu sunt de natură a înfrânge caracterul inalienabil al unui bun ce face parte din domeniul public al statului, caracter ce este consacrat inclusiv în prevederile constituționale, cu forță juridică superioară“.
 
„O interpretare contrară ar conduce și la concluzia că persoane de drept privat ar putea deveni titulare ale dreptului de proprietate publică ori că proprietatea publică poate înceta și prin alte modalități decât cele prevăzute în mod expres de lege. Ori, potrivit dispozițiilor anterior evocate, numai statul și unitățile administrativ teritoriale pot fi titulari ai dreptului de proprietate proprietatea publică, iar proprietatea publică încetează numai în modalitățile expres prevăzute de lege“, au arătat magistrații în Hotărârea nr.3613/2020.
 
Ieri, 18 ianuarie 2021, Tribunalul Constanța a pronunțat decizia definitivă, prin care suprafața de teren în dispută s-a reîntors în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
 
Citește și:

Cum a rămas Ministerul Apărării Naționale fără 7,2 hectare de teren din unitatea militară de la Capu Midia – Corbu. Prima decizie a Judecătoriei
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii