Aproape 300 de jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis“ Constanţa îşi cer drepturile în instanţă
Aproape 300 de jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis“ Constanţa îşi cer drepturile în instanţă
19 Apr, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4570
Marime text



Este vorba de o plângere în contencios administrativ, prin care jandarmii îşi cer drepturile salariale. Mai precis, salariul lor, conform legii, nu a fost calculat în funcţie de salariul minim brut de la nivel naţional. Solda de funcţie este calculată sub salariul minim brut de la nivel naţional.
Nu sunt singurii care îşi caută dreptatea în instanţă. În afară de cei 296 jandari de la grupare, se numără şi jandarmii de la IJJ Constanţa, dar şi multe alte grupări şi inspectorate din ţară. Mai mulţi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu“ Constanţa s-au adresat instanţei de judecată în vederea recalculării unor drepturi salariale.
Dosarul (1574/118/2019) se află pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanţa. Conform datelor oficiale, Ministerul Afacerilor Interne - Jandarmeria Română - Unitatea Militară 0406 Constanţa este pârât. Asta în timp ce numărul reclamanţilor este de aproximativ 25.
Citeşte şi:
Mai mulţi jandarmi de la IJJ Constanţa îşi caută dreptatea în instanţă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii