Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:58 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI, proces la Curtea de Apel Constanţa. Care este obiectul dosarului

ro

23 Jan, 2020 00:00 2844 Marime text

Agenţia Naţională de Integritate solicită Curţii de Apel Constanţa să constate nulitatea absolută a mai multor acte. Dosarul (862/2/2017*) se află pe rolul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa.


Conform portalului instanţelor de judecată, părţile cauzei sunt: Agenţia Naţională de Integritate (reclamant) şi pârâţi sunt Iusein Visel, Primăria comunei Dobromir, Iusein Salim, SC Visel Salin SRL şi SC Agricol Iusein SRL.


De menţionat că prezentul dosar a fost soluţionat în iunie 2019 de Tribunalul Constanţa, prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată formulate de ANI. Decizia Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Prin cererea înregistrată, Agenţia Naţională de Integritate i-a chemat în judecată pe pârâţi, solicitând să se constate nulitatea absolută a următoarelor acte: contractul de arendă nr. 1205/24.03.2011 prin care a fost arendată suprafaţa de 63,99 ha din păşunea comunei, pe o durată de cinci ani, preţul pentru arendă fiind stabilit la 50 lei/ha/an, contractul de închiriere nr. 16/06.01.2010, prin care a închiriat personal un spaţiu comercial în suprafaţă de 40 mp, pe o durată de 5 ani, cu preţul de 80 lei/an/mp, spaţiu ce aparţine Primăriei Dobromir, unde s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al SC Visel Salin SRL, contractul de închiriere nr. 547/17.02.2009, prin care a închiriat un spaţiu în suprafaţă de 32 mp, pe o durată de 5 ani, cu preţul de 5 lei/lună/mp, spaţiu ce aparţine Primăriei Dobromir, unde s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al SC Agricol Iusein SRL, societate unde persoana evaluată deţine calitatea de asociat, conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.


Citeşte şi:

Ministerul Educaţiei a făcut recurs în dosarul cu Gabriela Bucovală

Verdict final pe averea lui Radu Mazăre!


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii