VIDEO. 14 percheziții domiciliare într-un dosar ce vizează medici. Este cercetată obținerea unor specializări în Republica Moldova
VIDEO. 14 percheziții domiciliare într-un dosar ce vizează medici. Este cercetată obținerea unor specializări
05 Nov, 2025 08:15
ZIUA de Constanta
341
Marime text
341
Marime text

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și ofițeri din cadrul IGPR - Direcţia de Investigații Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice și locuințele unor persoane fizice, în București și mai multe județe.
Potrivit Poliției Române, activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Ancheta vizează mai mulți medici care au solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” din Chișinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidențiatului.
Titlurile de calificare vizau diverse specialități, precum: medicină de urgență, ortodonție, chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie.
Din probatoriul administrat rezultă însă indicii temeinice că studiile de rezidențiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenți la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condițiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenți se aflau în România, unde erau salarizați cu normă întreagă.
În cauză au fost emise 12 mandate de aducere.
„Vom continua să oferim detalii pe parcursul desfășurării operațiunii, în vederea asigurării transparenței și informării publicului despre evoluția acțiunilor întreprinse.
Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite Polișia Română.
Citește și
VIDEO. Operațiunea Jupiter. Sute de percheziții pentru infracțiuni economice, la regimul armelor și fapte de natură judiciară.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


