Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:17 02 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

13 ani de închisoare pentru un bărbat de lângă Mangalia. Este acuzat că a violat patru băieți și a agresat sexual un altul

ro

04 Jul, 2022 00:00 3426 Marime text

 
  • Atât inculpatul, cât și victimele lui locuiau, arată surse judiciare, în același sat.
  • 13 ani de închisoare! Decizia este definitivă.
 
Sentinţă definitivă un bărbat, în vârstă de aproape 40 de ani, dintr-un sat aflat în apropiere de municipiul Mangalia! Vineri, 01 iulie 2022, Curtea de Apel Constanţa a menţinut decizia prin intermediul căreia individul a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru că a violat patru băieți și a agresat sexual un altul.
 
Hotărârea Curţii de Apel Constanţa este definitivă!
 
Bărbatul a fost trimis în judecată în 2019, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, pentru săvârșirea, la începutul lunii august 2018, a infracțiunii de viol, pentru săvârșirea, la începutul verii anului 2016, a unei alte infracțiuni de viol, pentru săvârșirea, la data de 8 februarie 2019, a infracțiunii de viol, pentru săvârșirea, în cursul anului 2015, a infracțiunii de viol și pentru săvârșirea, în vara anului 2018, a infracțiunii de agresiune sexuală.
 
Atât inculpatul, cât și victimele lui locuiau, arată surse judiciare, în același sat.
 
Magistrații au admis în parte acțiunile civile formulate și a decis ca inculpatul să le achite victimelor 100.000 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Cel mai tânăr constănțean osândit la închisoare pe viață!
2 iulie 2021 - ziua în care o comună din județ a fost șocată după o faptă abominabilă

 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii