Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:59 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colegiul „Mircea cel Batran" a gazduit sesiunea de examene IELTS

ro

29 Jun, 2010 03:55 4662 Marime text
colegiu_-_colegiul_mircea.jpgÎn premieră pentru Constanţa, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" a organizat o sesiune de testări a limbii engleze, unde elevii au optat doar pentru un singur modul

În perioada 25-27 iunie a.c., s-a derulat prima sesiune de examene - IELTS la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" Constanţa. Organizarea a fost asigurată de coordonatorul centrului, profesor de limbă engleză Bianca Matei, în colaborare directă cu Consiliul Britanic - Departamentul examene IELTS România. Excelenta pregătire a celor 32 de candidaţi, dintre care 23 de elevi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân", i-a făcut pe aceştia să opteze direct pentru Modulul Academic.

IELTS este Internaţional English Language Testing System (Sistemul internaţional de testare a limbii engleze). Este un test folosit pentru a evalua capacitatea de comunicare în engleză, pentru toate cele patru abilităţi lingvistice - ascultare, citire, scriere şi vorbire - pentru cei care intenţionează să studieze sau să lucreze acolo unde engleza este folosită ca limbă de comunicaţie. Din 1989, IELTS a dovedit în întreaga lume, şi s-a impus prin aceasta, că oferă un test sigur, global, autentic şi adaptat clienţilor, care măsoară capacitatea reală pentru viaţa de zi cu zi de a comunica în limba engleză. Peste 6000 de instituţii educaţionale, agenţii guvernamentale şi organizaţii profesionale din 120 de ţări din întreaga lume (inclusiv Statele Unite) recunosc punctajele IELTS ca indicatori valizi şi siguri ai capacităţii de comunicare în engleză. Cu peste 1.2 milioane de teste date în fiecare an, IELTS este unul dintre testele de engleză cu cea mai rapidă creştere din întreaga lume, şi reprezintă etalonul de integritate, cercetare şi inovaţie în domeniu.

Testul IELTS are recunoaştere internaţională, dar fiecare instituţie sau ţară are cerinţe specifice, de aceea primul sfat, dacă ştii în ce scop dai examenul, este să verifici nivelul cerut. Următoarea sesiune de examen va avea loc în luna septembrie al acestui an la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân", devenit centru de examinare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii