Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O tânără din Constanța face carieră în relații publice în Dubai

ro

11 Jul, 2014 00:00 5038 Marime text
Încă o constănţeancă izbuteşte să-şi îndeplinească visul şi colindă lumea, fapt ce nu poate decât să ne bucure. Elena Arău a urmat Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța şi a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti. În prezent, este stabilită în Emiratele Arabe Unite, mai exact în Dubai, unde își desfășoară activitatea în domeniul relațiilor publice.

În urmă cu ceva timp, ai practicat o meserie râvnită de numeroase fete, cea de stewardesă. Care a fost ritmul şi cum a decurs această experienţă?

Este o experienţă multiculturală în primul rând şi un stil de viaţă inedit, pe care l-aş recomanda oricărei tinere la început de drum, pentru câţiva ani. Văzând lumea şi întâlnind atât de mulţi oameni noi în fiecare zi m-au îmbogăţit sufleteşte şi m-au făcut să înţeleg mai bine cum funcţionează şi prin ce se caracterizează marile culturi ale lumii.

În prezent, la numai 26 de ani, te ocupi de relaţiile publice la Matrix Public Relations. Care este domeniul de activitate al acestei firme şi ce îndatoriri îţi revin?

Matrix PR este o agenţie de relaţii publice, recunoscută în Dubai. Clienţii noştri sunt foarte variaţi din punct de vedere al domeniului de activitate, de la instituţii financiar-bancare sau entităţi publice, la produse cosmetice şi nume cu rezonanţă în domeniul modei. Aria mea de expertiză este PR-ul de consum, specializat pe Beauty şi Fashion. Administrez reţelele de socializare şi asigur suportul creativ al diverselor conturi pe care le gestionez, în scopul de a genera cât mai multă atenţie mediatică şi incluziune editorială.

Care au fost primele diferenţe pe care le-ai resimţit odată cu stabilirea ta în Dubai?

Sunt foarte multe diferenţe, cele mai semnificative de ordin cultural, de exemplu rugăciunea pe care o practică la ore fixe ale zilei, indiferent de situaţie sau de locul în care se află, porturile lor tradiţionale, regulile foarte stricte după care îşi ghidează viaţă sau vestimentaţia femeilor, care sunt îmbrăcate până în dinţi (la propriu) la piscină. Clima este şi ea foarte diferită, verile fiind mult mai calde decât la noi, de-a dreptul toride, iar furtunile de nisip sunt foarte des întâlnite, în special în sezonul rece.

Ce obiceiuri, produse şi stări din România îţi lipsesc cel mai mult şi îţi trezesc dorul de casă?

Ar fi o listă întreagă. Cel mai mult îmi lipseşte spiritul Crăciunului, care, în Dubai, nu este o sărbătoare oficială, ca urmare, sunt foarte puţine locuri în care găseşti un brad împodobit, vitrine cu ornamente specifice sfintei sărbători sau sarmale. Mă bucur însă că am şi aici marea lângă mine, fapt ce îmi aminteşte de casă. Bineînţeles că îmi lipseşte familia, îmi lipsesc prietenii din România, însă cred că acestea sunt nişte sentimente care vin odată cu maturizarea. Fără sacrificii nu se poate realiza nimic şi, din fericire, tehnologia zilelor autohtone mă ajută să fiu la curent cu tot ce se întâmplă acasă.

Ce le recomanzi tinerilor care vor să emigreze?

Le recomand să plece înarmaţi cu un plan bun (sau chiar mai multe), răbdare, o atitudine pozitivă şi să fie perfect conştienţi de ceea ce-şi doresc de la viaţă. Restul vine de la sine.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii