Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:47 18 06 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Oprea, despre fake news și pericolele din mediul online. Interviu acordat ZIUA de Constanța

ro

22 May, 2021 00:00 1667 Marime text
  • Profesorul Bogdan Oprea este specialist în comunicarea în administrația publică, fost purtător de cuvânt al Președintelui României și, la rândul său, jurnalist cu înalte standarde profesionale.
  • Acesta este autorul volumului „Fake News și dezinformare online: Recunoaște și verifică. Manual pentru toți utilizatorii de internet“, apărut la Editura Polirom, 2021, Seria Collegium. Media.
  • În cadrul interviului acordat ZIUA de Constanța, profesorul Bogdan Oprea a atras atenția asupra pericolelor pe care noile tehnologii le aduc cu sine, fiind vorba inclusiv despre aplicațiile care ne țin lipiți de telefon, mereu conectați, dar și despre știrile false lansate în mediul virtual.
  • „Dintre mulții răufăcători care există în zona aceasta a internetului și a digitalului, o mare parte folosesc aceste știri false“, a explicat profesorul.
  • De asemenea, acesta a atras atenția asupra faptului că succesul de care par să se bucure știrile false este cauzat de prea marea încredere pe care o avem în noile tehnologii.
  • În acest sens, Bogdan Oprea a explicat că, și în mediul online, ar trebui păstrată aceeași precauție pe care o avem în viața de zi cu zi când vine vorba despre persoane care nu își dezvăluie identitatea, dar ne cer bani, de exemplu.
  • Foarte important, profesorul a subliniat însă faptul că, în România, există încă multe redacții în care se practică jurnalismul la standarde înalte, în care lucrează adevărați profesioniști ce nu se dezic de misiunea fundamentală a jurnalistului – aceea de a informa corect publicul.
  • Îndemnul său, atât către jurnaliști, cât și către utilizatorii de internet este de a nu fi abandonată bătălia pentru știrile adevărate, știrile oneste, acestea putând fi regăsite încă în România.
  • „Haideți să apelăm și aici, în mediul virtual, la fel ca în viața de zi cu zi, la sursele acestea, care sunt de încredere, să apelăm la redacțiile care în timp ne-au câștigat încrederea, căci ele există cu siguranță și au, la rândul lor, nevoie de noi, mai ales acum. Au nevoie de noi să le citim știrea“, este îndemnul profesorului.
 
Într-o societate în care internetul și aplicațiile instalate pe telefoanele inteligente ne însoțesc din primele momente ale zile și până noaptea târziu, la culcare, într-o societate digitalizată, în care cei mai vocali se dovedesc a fi cei care încearcă să manipuleze, în diferite scopuri, în aceeași societate în care dispozitivele digitale ne însoțesc pașii prin viață încă de la vârste mici, este tot mai mult nevoie de a ști cum să identificăm pericolele aflate în mediul virtual și cum să ne ferim de acestea.
 
Un pas major în acest sens, în România, l-a făcut prof.dr. Bogdan Oprea, din București, specialist în comunicarea în administrația publică, fost purtător de cuvânt al Președintelui României și, la rândul său, jurnalist cu înalte standarde profesionale. În prezent, Bogdan Oprea este profesor al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București.
 
În volumul„Fake News și dezinformare online: Recunoaște și verifică. Manual pentru toți utilizatorii de internet“, Editura Polirom, 2021, Seria Collegium. Media, Bogdan Oprea atrage atenția asupra unui fenomen ce pare să acapareze tot mai mult, în ultimii ani, peisajul digital și al platformelor de socializare online.
 
Astfel, conceptul „fake news“ este tot mai des întrebuinţat în zilele noastre, iar oamenii se simt adesea copleşiţi de abundenţa unor informaţii venite mai ales prin intermediul platformelor de socializare virtuală.
 
Cum putem identifica aceste știri false, care sunt exercițiile simple pe care le putem face pentru a le dezvălui dorința de dezinformare, dar și cum ne putem feri de pericolele care vin la pachet cu socializarea pe platformele de profil, dar și prin aplicațiile digitale – acestea sunt doar câteva dintre aspectele pe care profesorul Bogdan Oprea le-a discutat pe larg, în cadrul unui interviu acordat ZIUA de Constanța.
 
1. Vă rog să ne vorbiţi puţin despre istoricul acestei idei, de ştiri false ori „fake news“. Când au apărut pentru prima dată?
 
Trebuie să înțelegem că despre „fake news“ – despre știrile false nu se vorbește doar de câțiva ani încoace, odată cu epoca digitală, de la apariția rețelelor de socializare, în special, și a platformelor digitale din abundență.
 
Se vorbea despre știri false încă de la începuturile presei, în momentul în care presa lua avânt și se dezvoltau tot mai mult ziarele tipărite, vorbim de sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX.

 
În presa americană, abunda tipul acesta de informații false, care erau împachetate sub formă de știri. Erau, practic, niște dezinformări cap-coadă.
 
Un moment important în istoria acestor știri false este apariția primului Cod Deontologic realizat de profesorii de jurnalism. Acesta a apărut în 1910, în Kansas. Acesta avea un subcapitol care se referea la minciuni și în care se face referire efectiv la conceptul acesta de „știri false“.
 
De bună seamă, încă din acest prim cod deontologic, practica știrilor false era condamnată și, un lucru foarte important, nu se vorbea despre știri false doar sub formă de text, ci și despre știri false sub formă de imagine. Vorbim despre anii 1910.
 
Așa cum am văzut, termenul de „știri false“ nu este unul de dată recentă. Este drept că el a luat avânt în ultimii ani.
 
Prima dată în epoca modernă, termenul a fost utilizat preponderent în emisiunea „The Daily Show“, emisiunea postului american Comedy Central, unde prima accepțiune a acestui termen era aceea de „imitație pentru știrile adevărate“, adică fake news, știri false. Numai că această emisiune, ce rulează în continuare, este o emisiune umoristică, de satiră, iar accepțiunea ce era dată acestui termen era una pur umoristică, pur satirică.
 
Așa cum observa un cercetător francez, între timp, termenul „fake news“ a evoluat de la comedie la tragedie. Pentru că, iată-ne în zilele noastre, în care termenul acesta este foarte larg folosit într-o accepțiune negativă pentru că, dintre mulții răufăcători care există în zona aceasta a internetului și a digitalului, o mare parte folosesc aceste știri false.
 
Mai exact, sunt niște mesaje ambalate sub formă de știri care imită structura unui text jurnalistic, dar care nu au la bază adevărul, nu transmit adevărul, nu au intenția de a informa publicul ci, din contră, au la bază niște dezinformări, cu intenția vădită de a dezinforma.
 
De ce se bucură aceste fake news de atâta „succesul“ în zilele noastre?
 
De ce au succes știrile false? În primul rând, succesul acestor știri false vine de la foarte marea încredere pe care utilizatorii obișnuiți, consumatorii de internet o au în tot ceea ce citesc pe internet.
 
Suntem creduli și vedem cât de des este prezentă printre noi vorba aceasta „am văzut la televizor, deci înseamnă că este adevărat; am citit pe internet, am citit eu o știre, nu are cum să nu fie adevărat!“.
 
Ce trebui noi să înețelegem este că sunt foarte mulți răuvoitori în zona aceasta a internetului. Poate  chiar mult mai mulți decât îi întâlnim față în față, în viața noastră obișnuită, pe stradă. Iar acești răuvoitori tocmai care urmau o intenție răuvoitoare la adresa noastră, încearcă să ne manipuleze, să ne influențeze în anumite direcții, ei folosesc formatul unei știri obișnuite, structurează anumite informații sub forma unei știri, numai că acele știri, deși au formatul textului jurnalistic, ele conțin idei manipulative, idei de dezinformare, au tenta aceasta, intenția aceasta, de a ne dezinforma.
 
Și de aceea noi cădem în capcana aceasta, în care credem tot ceea ce apare pe internet și este structurat sub formă de știre.
 
Aici este una dintre explicațiile pentru care fake news-urile au un succes atât de mare.
 
A doua explicație, care este în strânsă legătură cu prima, vine din faptul că încă suntem la începutul acestei revoluții digitale și încă învățăm ce înseamnă internetul.
 
Uitați-vă cât de mult ne confruntăm cu dezvoltările tehnologice în viața noastră de zi cu zi, tehnologii care ne erau absolut necunoscute acum o jumătate de an, acum un an, le folosim astăzi. Aplicații pe telefon, aplicații pe internet le folosim astăzi cu o dibăcie și o relaxare ca și când ar fi tehnologii cu care ne-am născut și pe care  le folosim de zeci de ani.
 
În toată această plajă a dezvoltării tehnologice, unii dintre noi nu am învățat încă și nu înțelegem încă faptul că nu toate aceste tehnologii ne sunt prietenoase, nu toate aceste tehnologii sunt create în mod obligatoriu ca să ne ușureze viața.
 
Unele dintre ele sunt create și cu alte scopuri. Specialiștii vorbesc chiar despre conceptul acela de tehnologii persuasive, tehnologii care încearcă să te convingă să renunți la viața ta obișnuită și să îți petreci cât mai mult timp acolo, în aplicațiile respective, pe platformele respective.
 
Iar lucrul acesta îl fac toate tehnologiile actuale care, iată, au acum succesul acesta nebun, în zilele noastre. Asta face Facebook, asta face Twitter și așa mai departe.
 
Ne anunță telefonul imediat, ni s-a creat un instinct de a răspunde imediat, de a întoarce telefonul, chiar dacă ne propunem „În jumătate de oră vreau să termin ce am de făcut și nu mă mai uit pe telefon“. Ni se aprinde ecranul, auzim notificarea... Aceste lucruri au fost făcute în mod intenționat ca să te atragă pe acele platforme, dintr-o explicație pur pragmatică, din perspectiva comercială: aceste platforme câștigă bani atâta timp cât tu ești pe platforma lor.
 
Atâta timp cât tu ești conectat la o rețea de socializare sau la o aplicație sau alta, ei câștigă bani. Cel mai adesea, din aplicație, din abonamente și așa mai departe. Și atunci, în mod evident, este firesc ca acea aplicație ori tehnologie să te convingă să stai pe ele și să îți petreci cât mai mult timp acolo.
 
Ce trebuie să înțelegem este că, dincolo de această tentativă de persuasiune, dincolo de tehnologia aceasta persuasivă, sunt și acei răuvoitori, dintre care, o parte intră chiar în zona aceasta a infracționalității – unii dintre ei, pe internet, încearcă să te convingă să le dai bani sau îți sparg contul sau încearcă să îți vândă tot soiul de leacuri minune sau tot felul de lucruri care au niște beneficii fantastice, spun ei.
 
Lucrul acesta intră cel mai adesea în zona infracționalității. Iar noi trebuie să învățăm să fim precauți.
 
Gândiți-vă că am întâlni pe stradă pe cineva complet mascat, care și-ar acoperi fața cu o cagulă, să spunem, și vine la noi și ne cere 10.000 de lei ca să ne dea el o moștenire pe care am primit-o nu știm de la cine sau un premiu pe care l-am câștigat la nu știu ce loterie. Sau să spunem că încearcă să ne vândă un leac minune care vindecă toate bolile pe care o armată de doctori nu au reușit până atunci să ți le vindece. Cum am reacționa? I-am da banii aceștia? Am cumpăra imediat leacul minune?
 
Sau ne bate cineva la ușă tot așa, mascat, cu chipul ascuns, necunoscut și ne spune că este de la firma de cablu. Îl invităm larg în casă, îl lăsam să cotrobăie peste tot? Nu!
 
Mecanismul acesta în viața de zi cu zi îl folosim. Haideți să îl folosim și pe internet!
 
Așadar, răuvoitorii există și în mediul virtual?
 
Pe internet există foarte, foarte mulți astfel de răuvoitori care doresc într-un fel sau altul să câștige de pe urma noastră, să ne înșele, să ne dezinformeze, să ne manipuleze.
 
Și vă dau doar un exemplu, de pe Facebook – o rețea de socializare larg folosită, 11 milioane de români utilizează rețeaua aceasta. Facebook a raportat oficial, în ultimii trei ani și trei luni, ștergerea a 16, 63 de miliarde de conturi false. Asta înseamnă de până la șase ori mai multe conturi false decât utilizatorii activi, reali, ca mine și ca dumneavoastră, de pe platformă. De șase ori mai multe conturi false decât conturi reale. În ultimii trei ani și trei luni! Este o sumă fabuloasă, este de două ori mai mult decât populația planetei!
 
Asta ar însemna că, dacă nu s-ar fi șters aceste conturi, noi am fi navigat astăzi, din șapte conturi, șase erau false și doar unul ar fi fost adevărat, de persoană reală și cu bune intenții, oneste, așa ca noi, așa cum ne comportăm noi pe internet.
 
Gândiți-vă însă că, deși s-au șters aceste 16,63 de miliarde de conturi false, multe dintre ele au mai rămas, pe măsură ce analiștii de date de la Facebook șterg, grupurile acestea care sunt în spatele acestor conturi creează altele și altele, după care analiștii de date pornesc pe urma lor. Vă dați seama, până reușesc să le identifice, să le șteargă...
 
Dintotdeauna a fost o bătălie inegală între cei care fac fapte rele, infracțiuni, contravenții și așa mai departe și oamenii care sunt pe urma lor, oamenii legii, care încearcă să devoaleze acele fapte. La fel se întâmplă și în zona internetului, poate chiar cu mai multă dificultate. De aceea, este o bătălie inegală.
 
Cum ne putem apăra de actele răuvoitoare din mediul digital?
 
Dar, pentru că noi suntem victimele, noi suntem persoanele vizate de aceste fapte, parte din bătălia aceasta trrebuie să fim și noi, ca să ne apărăm pe noi înșine. Trebuie să învățăm să ne apărăm și în mediul digital la fel de mult cum o facem și în viața de zi cu zi. Lucrul acesta se face prin educație și este vorba și de autoeducație, ce ne învățăm singuri, dar și despre educația instituționalizată, care se face prin sistemul de școlarizare, lucru care sper că în curând se va studia.
 
Sper ca tehnicile acestea de educație media, conceptele acestea din zona educației media și practicile, dar și educația digitală vor deveni disciplină în școlile noastre, chiar de la vârste fragede. Pentru că vedeți, tinerii, copiii încep de la cele mai fragede vârste încep deja să folosească aceste tehnologii și stau în mână cu telefoanele.
 
Nu vă imaginați că joculețele acelea pe care își petrec ei timpul nu sunt pline, la rândul lor, de tehnici de influențare, nu țin neapărat de manipulare, dar de influențare – cu siguranță. Câți copilași de vârstă fragedă nu au venit să ne ceară să cumpărăm diverse personaje care apar prin jocurile lor video?
 
Câți nu ne cer produse care apar în reclamele de acolo? Și, repet, sunt tehnici de influențare, nu de manipulare, nu intră în zona aceasta a ilegalității.
 
Dar trebuie să înțelegem că vorbim de influențare, de persuasiune, că ne șubrezim încă de la vârste fragede, neștiind să discernem între bunele intenții în ceea ce ne privește și relele intenții în ceea ce ne privește, în viața de zi cu zi, dar și în viața aceasta, consumată digital.
 
Ce reprezintă ştirile „adevărate“, dacă le putem numi aşa, şi care sunt „garanţiile“ care le fac să se bucure de încrederea publicului?
 
În priumul rând, trebuie să înțelegem că așa cum puterea legislativă are obligația să dea legi, Parlamentul, să dea legi pentru cetățeni, puterea executivă, să elaboreze politici bune pentru noi, pentru cetățeni, puterea judecătorească, să apere dreptatea în mod corect și echitabil față de toți cetățenii, și noi, presa, noi, jurnaliștii avem obligația să informăm corect cetățenii.
 
Nu întâmplător se spune despre noi, jurnaliștii, că suntem a patra putere într-un stat, pe lângă toate celelalte pe care le-am menționat anterior. În rolul nostru, al jurnaliștilor, misiunea aceasta, de a informa corect, o resimțim poate mai mult decât oricând în momentele acestea, în anii aceștia în care revoluția aceasta digitală a venit peste noi.
 
Și este firesc, pe undeva, ca, așa cum se întâmplă cu orice revoluție, să existe niște momente mai tulburi, la început, să nu înțelegem ce se întâmplă, iar părerea mea este că noi am trecut prin această perioadă și că o depășim ușor-ușor.
 
Mă refer aici în special la jurnaliști, pentru că, dacă acum cinci-șase ani nu se vorbea deloc despre „fake news“, despre „știri false“, astăzi, acestea reprezintă o temă de largă preocupare pentru noi, pentru jurnaliști. Iată, sunt de apreciat aceste eforturi de reechilibrare a dezechilibrului acestuia pe care îl trăim între informațiile corecte și informațiile false.
 
Sunt multe inițiative jurnalistice pe care le observ și le vedem în ultimul an în jurul nostru, chiar în ultimii doi ani, preocupări tot mai intense din partea breslei jurnaliștilor pentru restabilirea criteriilor corecte, oneste, care validează adevărul ca esență a știrilor și nu falsul așa cum se vede în știrile false.
 
Este vorba despre un efort pe care presa îl face și este de lăudat.
 
Garanțiile unei știri adevărate, chiar și în epoca aceasta digitală, rămân aceleași care au fost confirmate în practici de zeci de ani în presa de dinainte de epoca digitală, de epoca internetului.
 
Sunt practici care au dus la reprofesionalizarea prese de la începutul secolului trecut.
 
Așa cum vorbeam la începutul discuției noastre despre presa sfârșitului de secol XIX - începutului de secol XX, care abunda în știri inventate, în știri false, senzaționaliste, imagini, caricaturi false – odată cu apariția codurilor deontologice, această presă s-a reprofesionalizat.
 
Deci am depășit acel val de știri false și s-a ajuns la niște standarde jurnalistice de înaltă calitate, pretutindeni în lume, lăsând deoparte mici excepții și perioade de timp mai lungi sau mai scurte, de state care au trecut prin dictaturi sau unele care trec în continuare prin dictaturi. La nivel global, presa s-a profesionalizat fantastic odată cu trecerea anilor.
 
Acum, cu noua revoluție digitală, vedem din nou cum crește această emergență a știrilor false. Dar răspunsul la întrebarea „cum să le înfruntăm“ vine pentru noi, pentru jurnaliști, tot din metodele clasice de verificare.
 
Cât de importante mai sunt astăzi metodele clasice de verificare a știrilor?
 
În metodele clasice de verificare, apelul la sursele de încredere, apelul la editorul acela, cum îl denumește literatura de specialitate, gatekeeper-ul, adică o minte limpede care vine să ne citească textul,este întotdeauna binevenit pentru că ne aduce o echidistanță asupra textului și poate să identifice anumite scăpări pe care, fiind ființe umane și noi jurnaliștii, deseori le avem.
 
Cred că apelul la aceste rețete, deja confirmate în zeci și zeci de ani, este singura soluție pentru noi, ca jurnaliști, inclusiv pentru cei care sunt la început, care bat acum la porțile profesiei și care caută confirmări și care caută să înțeleagă meseria aceasta.
 
Îi sfătuiesc și pe ei să facă același lucru: mergeți pe rețelele standard de verificare a informațiilor, verificați-le din mai multe surse, nu le copiați din dreapta și din stânga, de pe un site sau altul, confirmați-le cu profesioniști din jurnul vostru, cu șefii de departament, cu redactorul șef, cu redactori șefi adjuncți care, și prin prisma funcției, dar și care pregătire profesională, au toată îndreptățirea și experiența și, la rândul lor, au învățătat toate aceste rigori jurnalistice, astfel încât apelul lor și lectura lor să poată să vă îndrume spre corectarea unor erori, acolo poate că sunt.
 
Ce poate fi, și vorbesc cu responsabilitatea unui om care de formare este jurnalist, o meserie pe care o iubesc, și din perspectiva de practicant al ei, dar și din perspectiva de consumator al ei, ce poate fi mai deporfesionalizant, mai denigrator pentru tine, ca jurnalist, decât să publici o știre greșită, o știre falsă?
 
Când știm că noi, jurnaliștii, ne trezim dimineața și plecăm pe frontul acestei meserii, care de multe ori nu este o meserie ușoară, plecăm cu gândul la cititorii noștri și din dorința de a-i informa corect. Ne punem numele cu mândrie pe știrea noastră, pentru că este produsul nostru, ceea ce am realizat noi după o zi de muncă, pentru unii după luni de muncă în anchete, și așa mai departe. Ce lovitură poate fi mai grea decât să știi că ce ai transmis acolo nu este adevărat și că oamenii care te apreciau și te urmăreau pentru credibilitatea pe care tu ți-ai construit-o în timp sunt înșelați?
 
Aceasta este o lovitură grea pentru cineva care simte meseria aceasta. Aceasta este o meserie vocațională, pe care, dacă vrei să ajungi la standarde profesionale înalte, o faci cu foarte multă loialitate pentru adevărat, pentru corecta informare a cititorilor tăi și, în definitiv, pentru propria ta satisfacție profesională că ți-ai îndeplinit rolul în societate.
 
Cum putem evita ca publicul, suprasaturat de ştiri false venite în flux abundent prin platformele de socializare virtuală, să cadă într-o apatie faţă de informaţie şi să îşi piardă interesul de a se mai informa?
 
Este poate cea mai grea întrebare care ne poate fi adresată nouă, jurnaliștilor, nouă, celor din comunitatea academică. Cred că răspunsul la această temă se regăsește tot în viața noastră de zi cu zi. Nu trebuie să abandonăm bătălii. Și, cum nu abandonăm în viața noastră reală nici bătăliile cu greutățile vieții, Doamne ferește, cu bolile, cu situații dificile, nu trebuie să abandonăm nici bătălia pentru corecta noastră informare.
 
Pentru că, noi, atunci când consumăm știri, în orice formă sunt ele îmbrăcate, că le luăm de la televizor, de la radio, de pe internet și așa mai departe, noi nu consumăm doar informații, noi avem nevoie și de semnificații. Știrile acelea ne explică ce se întâmplă în jurul nostru.
 
În epoca de astăzi nu mai poți trăi izolat și să fii parte integrantă a societății din care faci parte, nu mai poți trăi izolat de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Ai nevoie de informații. Și atunci, în primul și în primul rând, nu trebuie abandonată această bătălie, iar apoi să nu cumva să cădem în capcana de a crede că în presă, în presa românească, în cea internațională și așa mai departe, sunt doar cum s-ar spune „uscături“.
 
Nu, în presa românească sunt în continuare redacții foarte credibile, redacții cu jurnaliști care practică jurnalismul la standardele cele mai înalte. Haideți să reușim să îi regăsim dacă i-am pierdut cumva ca repere, pentru că ei există. Unii dintre noi poate că i-au pierdut ca repere – haideți să îi regăsim și haideți să ne informăm de acolo!
 
Asta se întâmplă și în viața de zi cu zi: de multe ori, cei mai slabi, cei mai nepregătiți, cei care vor să înșele sunt și cei mai vocali. Și atunci, pentru că sunt vocali și se exprimă peste tot, nouă ni se pare adesea că domină peisajul și că există numai ei și atunci intrăm într-un mecanism din acesta de spirală a tăcerii și ne temem să ne mai exprimăm punctul de vedere, pentru că ni se pare că suntem minoritari ca gândire.
 
Haideți să dăm aceste buruieni la o parte și să vedem că în spatele lor sunt redacții, și nu puține, cu credibilitate, unde jurnalismul se practică la cele mai înalte standarde, de cele mai multe ori se face cu sacrificii și să nu vă imaginați că nouă, jurnaliștilor sau jurnaliștilor practicanți le este ușor să răzbească în peisajul acesta, să se facă auziți printre vocile acelea foarte stringente, dar care ascund în spate deprofesionalizare, minciuni, manipulări și așa mai departe.
 
Nu le este ușor dar, cu atât mai mult, strălucește rezultatul muncii lor.
 
Iar noi, ca cititori, în niciun caz să nu cădem în aceste două capcane! Să credem, în primul rând, că trebuie să luptăm pentru informarea noastră, căci avem nevoie de informații și, doi, nici nu trebuie să luptăm foarte mult: informațiile sunt acolo,m haideți să învățăm să le discernem pe cele corecte de cele greșite.
 
Și acesta nu este un exercițiu care presupune foarte multe eforturi, ci este suficient să verificăm din informațiile care ne apar pe internet și nu numai. Hiadeți să nu le mai credem întotodeauna! Este suficient să dăm un Google Search să vedem dacă este adevărată informația care ne apare.
 
Mai ales titlurile acelea care sună fantastic, de neimaginat – mai ales acelea titluri: copiați-le și căutați-le pe un motor de căutare. Este un exercițiu foarte simplu de făcut de pe calculator, de pe telefon. Dacă acele titluri se regăsesc și în surse despre care știți că sunt credibile, pe care le cunoașteți, care v-au câștigat încrederea, atunci, da, informația respectivă este adevărată. Când, însă, nu se mai găsește în altă parte, nu este oare suspect acest lucru?
 
Nu am face la fel și în viața noastră obișnuită? Dacă un medic de care nu am mai auzit vine și ne spune un lucru absolut incredibil – „Am luat trei linguri din uleiul acesta și m-am vindecat de boala incurabilă“ – nu cumva mergem la un medic în care avem încredere sau un medic recunoscut și îl întrebăm și pe el.
 
Cred că facem exercițiul acesta.
 
Haideți să apelăm și aici la sursele acestea, care sunt de încredere, să apelăm la redacțiile care în timp ne-au câștigat încrederea, căci ele există cu siguranță și au, la rândul lor, nevoie de noi, mai ales acum. Au nevoie de noi să le citim știrea. La noi încă se practică mult prea puțin jurnalismul plătit, dar dacă ne uităm spre țările vestice, vedem că multe redacții prestigioase percep deja sume de altfel infime pentru citirea unui articol. Dar asta înseamnă un produs de calitate. Redactarea unui articol are nu numai munca fizică a unui jurnalist, dar și o serie de costuri care vin odată cu ea.
 
De aceea, noi, în România, haideți să profităm de faptul că marile redacții de la noi, cele cu produse de calitate, nu ne cer încă în mod direct bani pentru consumarea textelor, pentru informarea noastră. Se face din indexarea aceea de publicitate, din calupurile de publicitate și așa mai departe.
 
Avem astfel șansa să avem acces la informații de calitate, la știri de calitate gratis.
 
Aceasta sună ca o încurajare finală care să ne îndemne să ducem lupta aceasta pentru corecta noastră informare și pentru identificarea surselor de jurnalism corecte și oneste.
 
Cartea profesorului Bogdan Oprea „Fake News și dezinformare online: Recunoaște și verifică. Manual pentru toți utilizatorii de internet“, Editura Polirom, 2021, Seria Collegium. Media, poate fi comandată de aici.
 
Redăm, în continuare, cuprinsul volumului ce reprezintă, în fapt, așa cum se anunță încă din titlu, un manual necesar tuturor utilizatorilor de internet
Bogdan Oprea – „Fake News și dezinformare online: Recunoaște și verifică. Manual pentru toți utilizatorii de internet“, Editura Polirom, 2021, Seria Collegium. Media
 
Cuprins
 
Introducere
Capitolul 1. O epocă a crizelor
1.1. O criză cognitivă
1.2. O criză epistemică
1.3. O criză de încerede în instituțiile publice
1.4. O criză de încredere în mass-media
1.5. O prea mare încredere în online?
 
Capitolul 2. Scurt istoric al influențării maselor
 
Capitolul 3. Rețelele de socializare
 
Capitolul 4. Fenomenul dezinformării
4.1. Informarea. Informația: câmp conceptual
4.2. Dezinformarea: etimologie și scurt istoric
4.3. Dezinformarea: câmp conceptual
4.4. Dezinformarea: taxonomie
4.5. Dezinformarea: elementele construcției
4.6. Alte concepte: tulburările informaționale
4.7. Alte concepte: comunicarea înșelătoare
4.8. Alte concepte: înșelăciunea strategică
 
Capitolul 5: Fenomenul fake news
5.1. Adevărul. Știrea (adevărată): câmp conceptual
5.2. Fake news: etimologie și scurt istoric
5.3. Fake news: câmp conceptual
5.4. Alte concepte: mock news
 
Capitolul 6. Media alternative. Alt-right media. Alt-fact
6.1. Media alternative
6.2. Alt-right media
6.3. Alt-fact media
 
Capitolul 7. Gatekeeping. Gatewatching
7.1. Gatekeeping
7.2. Gatewatching
 
Capitolul 8. Post-adevărul
 
Capitolul 9. Tehnicile de influențare online
9.1. Modelul „Lund“
9.2. Modelul „Lund“: taxonomie
          9.2.1. Hacking-ul cognitiv
          9.2.2. Hacking-ul social
9.2.3. Kacking-ul parasocial
          9.2.4. Acțiunile simbolice
9.2.5. Dezinformarea și fake news
9.2.6. Contrafacerea și scurgerea de informații
9.2.7. Dovezile de tip „satele lui Potemkin“
9.2.8. Identitățile înșelătoare
9.2.9. Boții, „marionetele“ și botnets
9.2.10. Trolling-ul și flaming-ul
9.2.11. Umorul și mema
9.2.12. Retorică malignă
9.3. Modelul „Pennsylvania“
9.4. Modelul „Pennsylvania“: taxonomieâ
          9.4.1. Știrile adevărate
          9.4.2. Știrile false fabricate
          9.4.3. Comentariul, opinia și analiza
          9.4.4. Relatarea neintenționat greșită
          9.4.5. Conținutul polarizat și senzaționalist
          9.4.6. Jurnalismul cetățenesc
          9.4.7. Știrea satirică
          9.4.8. Informarea persuasivă
 
Capitolul 10. Verificarea informațiilor
10.1. Verificarea caracterului de dezinformare
10.2. Verificarea informațiilor
          10.2.1. Verificarea ex-ante
          10.2.2. Verificarea ex-post: fact-checking
                    10.2.2.1. Fact-checking – modelul „în trei pași“
                              10.2.2.1.1. Verificarea textelor
                              10.2.2.1.2. Verificarea materialelor foto/video
                              10.2.2.1.3. Verificarea website-urilor
                              10.2.2.1.4. Cum folosim modelul „în trei pași“
                    10.2.2.2. Fact-checking – modelul „«Pennsylvania»: arborele deciziei“
          10.2.3. Verificarea ex-post: fake news detection.
                              Automated deception detection
 
Concluzii
 
Bibliografie
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii