Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:47 16 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu Ciprian Lepădatu, vicepreședintele Comitetului Județean al Părinților Constanța „Relația cu Inspectoratul Școlar Județean s-a îmbunătățit în decursul ultimelor luni“

ro

21 Sep, 2019 00:00 1334 Marime text

Pe Ciprian Lepădatu, vicepreședintele Comitetului Județean al Părinților Constanța, l-am cunoscut în săptămâna pe care tocmai o încheiem, preocupat de organizarea celei de-a doua conferințe regionale dedicate învățământului profesional dual, întâlnire la care au răspuns invitației sale oameni de succes din țară.

Prilej cu care cei prezenți au aflat foarte multe informații pragmatice despre ceea ce înseamnă învățământul profesional în sistem dual, cum se poate el aplica, dar care sunt problemele și soluțiile pe care companiile să le identifice și să-și angajeze cei mai buni muncitori de care au nevoie.

Despre activitatea acestui comitet, dar și despre implicarea sa în promovarea învățământului profesional am stat de vorbă cu Ciprian Lepădatu.

Care este principalul scop al înființării Comitetului Județean al Părinților Constanța?

Principalul nostru obiectiv și de asemenea filozofia noastră de acțiune este aceea de a veni în întâmpinarea părinților și copiilor care au nevoie de ajutor, îndrumare și sprijin.
Astfel Comitetul, ca parte a Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, activează în domeniul promovării drepturilor și intereselor legitime ale părinților și copiilor, în relația partenerială școală-elevi-părinți.
De asemenea, Comitetul dezvoltă parteneriate și creează oportunități pentru implicarea comunităților locale și de afaceri în dezvoltarea de programe educaționale inovatoare.

Ce acțiuni ați întreprins până acum și cu ce rezultate?

Comitetul Județean al Părinților Constanța s-a înființat acum un an, iar activitatea sa a cuprins:
Îndrumarea și consilierea asociațiilor de părinți din școli
Participarea activă la lucrările comisiilor din cadrul Inspectoratului Școlar Județean, unde suntem membri cu drepturi depline și astfel am putut susține punctele de vedere ale părinților
Organizarea de întâlniri pe diferite teme, cea mai importantă fiind seria de Conferințe dedicate Învățământului Dual

Cum relaționați cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța?

Relația Comitetului cu Inspectoratul Școlar, inspectorii și inspectorul general, dl Miu, este una de parteneri, o relație de respect și ajutor reciproc. Întotdeauna este loc de mai bine, dar este evident că relația s-a îmbunătățit în decursul ultimelor luni, iar ea, sigur, se va dezvolta în continuare.

Cum vă pot contacta părinții constănțeni care au nevoie de sprijin?

Cel mai simplu, părinții ne pot contacta cu un mesaj pe pagina de Facebook a Comitetului Județean al Părinților Constanța. De asemenea, îl pot contacta pe dl președinte al Comitetului Dănuț Cernat, un domn cu mare experiență în problemele care pot apărea în acest parteneriat copil-părinte-școală.

Pe fondul unei profunde căderi de imagine, de ce considerați că învățământul profesional merită să fie reabilitat?

Învățământul Dual este viitorul, pentru că el este o soluție, un sistem, prin care firmele își pot găsi angajații de care au nevoie. Lipsa muncitorilor calificați nu este doar o problemă actuală, ea va persista până când vom construi parteneriate de succes în educarea și calificarea elevilor. Învățământul Dual, prin implicarea firmelor, poate fi o soluție inclusiv a dezvoltării comunității, a creșterii încrederii în viitor, a creșterii coeziunii sociale.

Ați luat parte la numeroase dezbateri și întâlniri în țară pe tema învățământului profesional. Care sunt domeniile cele mai importante în care elevul constănțean ar avea șanse de afirmare?

Constanța are nevoie astăzi de foarte multe calificări (sudori, mecanici, brutari, țesători, lucrători comerciali, lucrători hotelieri, erc). Învățământul Dual școlarizează pentru nivelul 3 de calificare, astfel meseriile “care se practică cu mâinile și nu necesită bacalaureat” pot să ofere tinerilor stabilitatea economică de care au mare nevoie. Constanța are nevoie de foarte mulți muncitori buni, calificați, doritori să muncească și care să-și câștige prin muncă un trai normal.

Sunt firmele constănțene deschise să colaboreze la dezvoltarea învățământului profesional, știut fiind faptul că au existat agenți economici care au semnat contracte cu elevii, dar care nu i-au mai angajat?

Învățământul Dual nu garantează angajarea, așa cum nici nu obligă elevii să se angajeze la compania care i-a susținut. Dar să nu confundăm Învățământul Profesional Clasic cu Învățământul Dual. Diferențele sunt foarte importante, esențiale și oferă posibilitatea unui parteneriat foarte puternic între elev, părinți, firmă, școală și administrația locală. Astfel elevul va fi educat și evaluat după standardele companiei susținătoare, iar dacă el trece aceste etape nu văd ce problemă ar avea compania. Ea, cu siguranță, o să-i facă elevului o ofertă corectă de angajare, iar el va avea de luat o decizie: va accepta sau nu să muncească la aceasta.

După cele două Conferințe dedicate Învățământului Dual pe care le-am organizat la Constanța, firmele participante au înțeles exact ce au de făcut, iar în următoarea perioadă sunt convins că vor avea nevoie de ajutorul nostru pentru implementarea cu succes a acestui sistem de învățământ. Acest ajutor îl vom oferi prin noua asociație specializată pe care o înființăm: Asociația Firmelor Constănțene.

Care sunt următoarele proiecte pe care și le-a propus Comitetul Județean al Părinților Constanța?

Comitetul Județean al Părinților are pentru următoarea perioadă câteva proiecte.
Vom continua să fim prezenți și să ajutăm asociațiile de părinți din școli și vom continua să promovăm învățământul dual.
De asemenea, am reluat discuțiile cu autoritățile locale și centrale reprezentate la Constanța pentru dezvoltarea de programe pentru creșterea securității și siguranței copiilor în drumul spre școală, la școală și înapoi acasă. Astfel să putem preîntâmpina problemele care pot apărea: bullying, consum de droguri, ambuteiaje la școală, violența fizică și emoțională intre copii sau dintre adulți și copii.

Nu în ultimul rând, în acest an școlar dorim să demarăm proiecte de consiliere vocațională a elevilor, astfel ca ei să își poată alege singuri drumul în viață. Lucrăm, ca împreună cu Inspectoratul Școlar Constanța, doamna inspector Gabriela Neagu, să derulăm campanii de educare în spiritul muncii a elevilor, profesorilor și părinților. Campanii de informare, consiliere și educare cu tema: Munca e benefică.

Nu știu dacă sunt multe sau puține acțiunile și proiectele pe care le derulăm și propunem către partenerii sociali, eu sunt foarte mândru de organizația din care fac parte și vă invit să ne contactați și să ne propuneți și alte acțiuni pe care le considerați necesare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii