Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:08 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Restaurant, piscină şi parcare De Silva Intermed şi Nordis Development, imobil de nouă etaje în Mamaia Nord

ro

16 Apr, 2019 00:00 5359 Marime text
De Silva Intermed SRL, controlată de milionarul Virgil Călina, şi Nordis Development SRL, firmă controlată de Poştoacă Gheorghe Emanuel, au solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa aviz de mediu pentru proiectul „Construire imobil P+9e - apart-hotel cu restaurant la parter, piscină şi parcare auto”.
 
Ulterior, autoritatea de mediu din Constanţa a anunţat publicul asupra luării deciziei etapei de încadrare. „Nu este necesara efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul «Construire imobil p+9e - aparthotel cu restaurant la parter, piscină şi parcare auto»“, a transmis APM Constanţa.
 
Blocul va fi amplasat în judeţul Constanţa, oraşul Năvodari, zona Mamaia Nord, Camping Pescăresc, str. Brizei, nr. FN, lot 1/2/2. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanta din municipiul Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni până vineri, între orele 8.00-13.00. Comentariile, observaţiile şi propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 20.04.2019.
 
Reamintim că De Silva Intermed SRL a obţinut de la municipalitate autorizaţia de construire nr. 1665 din 16.11.2017. Actul a fost eliberat pentru „Construire imobil P+9E apartamente şi funcţiuni conexe de agrement, loisir, alimentaţie publică, parcare, centru conferinţe“ Viitorul imobil va avea o suprafaţă construită de 3.500 mp, suprafaţa totală de 2.101 mp, 114 unităţi de cazare, săli de conferinţe, alimentaţie publică şi comerţ, 80 de locuri de parcare în incintă. În luna februarie 2017, Virgil Călina a depus la APM Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Construire imobil P+9 etaje - apartamente şi funcţiuni conexe de agrement, loisir, alimentaţie publică, parcare, centru conferinţe“, propus a fi ridicat în Constanţa, pe bulevardul Mamaia nr. 564.
 
De Silva Intermed SRL, în datele Registrului Comerţului
 
Înfiinţată în anul 1992, firma are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 7.781.340 de lei, integral vărsat, este compus din 778.134 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Compania este deţinută de De Silva Group (DSG) Holding BV, cu sediul în Olanda, cu 99,9946% din capitalul social, Virgil Călina, cu 0,0027% din capitalul social, şi Meda de Silvania Călina, cu 0,0027% din capitalul social. Virgil Călina este administratorul firmei, care se ocupă de comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun.
 
Firma are următoarele puncte de lucru: municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, lot 4/3/1/1/1/1, bloc B2, etaj 7, ap. 59; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, lot 4/3/1/1/1/1, bloc B2, etaj 8, ap. 61; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, lot 4/3/1/1/1/1, bloc B2, etaj 8, ap. 62; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia, nr. 564, staţiunea Mamaia, lot 4/3/2/1/1, bloc B3, etaj 7, ap. 54; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, lot 4/3/1/2/1/1, bloc B1, etaj 8, ap. 61; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, LOT4/3/1/2/1/1, bloc B1, etaj 8, ap. 62; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia, nr. 564, staţiunea Mamaia, lot 3/1 şi 4/2, lot 1, bloc A, etaj 7, ap. 49; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, lot3/1 şi 4/2, lot 1, bloc A, etaj 7, ap. 50; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, lot3/1 şi 4/2, lot 1, bloc A, etaj 7, ap. 51; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia, staţiunea Mamaia, lot 3/1 şi 4/2, lot 1, bloc A, etaj 7, ap. 52; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, lot 3/1 şi 4/2, lot 1, bloc A, etaj 8, ap. 57; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, staţiunea Mamaia, lot 3/1 şi 4/2, lot 1, bloc A, etaj 8, ap. 58; municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 564, lot 3/1 şi lot 4/2, bloc A, unitatea individuală 4, parter; Bucureşti, strada Daniel Danielopolu nr. 90; Bucureşti, şoseaua Berceni, nr. 110; Năvodari, etaj 7; Bucureşti, şoseaua Berceni, nr. 110, magazin C25, suprafaţa de 1.222,40 mp; Bucureşti, strada Daniel Danielopolu nr. 90.
 
În anul fiscal 2015, De Silva Intermed SRL a avut 11 salariaţi, o cifră de afaceri de 42.824.055 de lei şi un profit de 15.149.006 lei. De asemenea, în anul 2016, firma cu 21 de angajaţi a declarat o cifră de afaceri de 46.558.427 de lei şi un profit de 96.60.561 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 30 de salariaţi, cifră de afaceri de 84.021.562 de lei şi profit de 17.359.277 de lei.
 

Despre Nordis Development SRL

 
Înfiinţată în anul 2012, firma Nordis Development SRL are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Poştoacă Gheorghe Emanuel este asociat unic şi administrator al firmei care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.
 
În anul fiscal 2016, firma cu doi salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 582.130 de lei şi un profit de 85.897 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: doi salariaţi, o cifră de afaceri de 1.123.610 lei şi o pierdere de 53.111 lei.
 
Citeşte şi:
 
De Silva Intermed SRL a solicitat acord de mediu Milionarul Virgil Călina, demersuri pentru investiţia imobiliară, realizată în Mamaia Nord

Milionarul Virgil Călina ridică un ansamblu rezidenţial cu piscine în Mamaia Nord. Memoriu depus la APM Constanţa (document)

PUZ pentru zona Campingului Pescăresc - Mamaia Nord, iniţiat de milionarul de Top 300 Virgil Călina. Ce a solicitat de la ABADL

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii