Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:08 07 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muftiatul Cultului Musulman a obținut certificat de urbanism pentru restaurarea Geamiei Hunchiar

ro

07 Jul, 2026 16:05 189 Marime text









Primăria Constanța a emis, la data de 7 iulie 2026, Certificatul de Urbanism nr. 1619 pentru Muftiatul Cultului Musulman, document necesar în vederea obținerii autorizației de construire.
 

Certificatul de urbanism vizează organizarea de șantier pentru un imobil situat pe bulevardul Tomis nr. 41, în municipiul Constanța. Este vorba de Geamia Hunchiar din centrul Constanței.
 
Documentul are ca scop pregătirea documentației necesare pentru obținerea autorizației de construire, etapa de organizare de șantier fiind una premergătoare începerii lucrărilor.
 

Certificatul de urbanism este valabil 12 luni, până la data de 7 iulie 2027. În această perioadă, titularul poate parcurge procedurile necesare pentru solicitarea autorizației de construire.
 
Pe data de 4 iunie 2026, beneficiarul MUFTIATUL CULTULUI MUSULMAN anunța executarea lucrărilor de construire pentru proiectul „CONSOLIDARE, RESTAURARE ȘI PUNERE ÎN VALOARE A MONUMENTULUI ISTORIC – GEAMIA HUNCHIAR, EXTINDERE, REABILITARE, RECOMPARTIMENTARE ȘI EXTINDERE C3 CLĂDIRE ADMINISTRATIVĂ” pe imobilul – teren , situat în județul Constanța, str. Tomis, nr. 41, carte funciară nr. 245833, nr, cadastral 245833.

Proiectul și toate documentele care au stat la baza emiterii autorizației  de construire cu nr. nr. 599 din 28.06.2024 se pot consulta la sediul Primăriei Constanța, bd. Tomis, nr. 51, județul Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Simbol al Constanței vechi, Geamia „Hunchiar“ va fi pusă în valoare de Muftiatul Cultului Musulman
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii