Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:36 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imobiliare Constanța Familia Guci, o nouă investiție în municipiu! Certificat de urbanism, emis de primărie

ro

30 Jan, 2024 10:06 853 Marime text
Fresco SRL a obținut un certificat de urbanism de la Primăria Constanța, în ceea ce vizează investiția dorită de familia Guci.
 
Mai precis, vorbim de CU 338 din data de 29 ianuarie 2024, prin care se dorește construirea unui imobil S+P+2E – turism și alimentație publică conform PUD aprobat cu HCL nr. 406/2023. Documentația este valabilă 24 de luni.
 
 

Fresco SRL

 
Firma este fondată în anul 1992, iar conform termene.ro, pe anul 2022 a raportat 1,3 milioane lei, un profit de 125.842 lei și un număr de 6 salariați. Obiectul principal de activitate constă în „Hoteluri și alte facilități de cazare similare”. Sediul social este pe strada Răscoala din 1907 – Hotel Guci.
 
Asociați, cu cote egale, sunt Anca Silvia Guci și George Guci, cu o cotă parte de 50% fiecare. Cei doi sunt și administratori. Anca Silvia Guci apare și în firma Tamira Plus SRL, iar George Guci apare în firmele Mazuria SRL și Tamira Plus SRL.
 
 
  
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:


Afaceriștii George Guci şi Dumitru Popa, decizii importante în Mazuria SRL
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii