Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:52 22 06 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imobil de şapte etaje, ridicat în Mamaia de Elena Borcea, mama fostului acţionar dinamovist

ro

19 Dec, 2017 00:00 2706 Marime text
M&A Turism Litoral SRL, controlată de familia Borcea, ridică un bloc de şapte etaje în Mamaia.
 
Daniel Marian Mirtoi a obţinut pentru M&A Turism Litoral SRL, de la Primăria Constanţa, Certificatul de urbanism nr. 3830 din 18 decembrie. Actul constă în „Construire clădire cu funcţiunea apartamente colective turistice P+5-7e, cu spaţii comerciale la parter şi parcări la etajele 1 şi 2“. Imobilul va fi ridicat în staţiunea Mamaia, zona hotel Dacia. Actul eliberat de Primăria Constanţa este valabil 24 de luni.

M&A Turism Litoral, în datele Registrului Comerţului 

Înfiinţată în anul 2011, firma are sediul social în Olimp, municipiul Mangalia, complex Muntenia - I3, camera nr. 1, în incinta hotelului Muntenia. Capitalul social subscris, de 2.600 de lei, integral vărsat, este compus din 260 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. M&A Turism Litoral este controlată de Crimbo Gas 2000 SRL, cu 10% din capitalul social, şi Elena Borcea, născută pe 6.07.1949, în Valea Boului, Gorj, cu 90% din capitalul social. Elena Borcea este administratorul societăţii, care se ocupă de hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare.

Crimbo GAS 2000 SRL, în datele Registrului Comerţului 

Înfiinţată în anul 2011, firma are sediul social în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov. Capitalul social subscris, de 446.000 de lei, integral vărsat, este compus din 4.460 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 100 de lei. Crimbo Gas 2000 SRL este controlată de Violeta Călin, născută pe 26.09.1972, în Bucureşti, cu 96,816% din capitalul social, Patrick Cristian Borcea, născut pe 3.12.1997, în Bucureşti, cu 0,045% din capitalul social, Elena Borcea, cu 3,139% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate, este Elena Borcea.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Elena Borcea este asociată în Aqua Summer SRL, Complexul Turistic Internaţional Doi Cocoşi SRL, Crimbo Gas 2000 SRL, Gaspeco L & D SA, Paradise Food & Bar SRL, Transpeco Logistics & Distribution SA, dar şi în Auto Gaz Trading SRL (radiată), Crimbo Gas International SRL (radiată), Cirrus Comexim SRL (în faliment).

Ti-a placut articolul?

Comentarii