Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 06 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Se pregătesc lucrări de cercetare arheologică pe terenul de lângă Hotelul Palace în Constanța

ro

06 Feb, 2026 12:18 196 Marime text







Continuă demersurile pentru valorificarea unui teren viran, folosit în prezent ca parcare, situat într-o zonă protejată din punct de vedere istoric și arheologic.
 
A fost emisă autorizația de cercetare arheologică preventivă pentru construirea unui imobil și amenajarea incintei pe strada Remus Opreanu nr. 3 din Zona Peninsulară a municipiului Constanța, la solicitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).

 
Pe terenul din apropierea Hotelului Palace din municipiul Constanța a fost amplasat un panou de informare în care se menționează că este vorba despre o autorizație de cercetare arheologică preventivă.
 
Potrivit anunțului, va fi deschis un viitor șantier în lucru, cu obiectivul „Descărcare arheologică”. Beneficiarul lucrării este AVT Real Estate SRL, care este și finanțatorul lucrării.
 

Executantul lucrării este menționat SOV Etrac SRL.
 
Autorizația este emisă de Ministerul Culturii – Direcția de Patrimoniu Cultural.
 
Amplasamentul, aflat în vecinătatea monumentului arhitectural Hotel Palace,  a intrat în linie dreaptă în ceea ce privește cercetarea arheologică preventivă, o etapă birocratică obligatorie.
 
Despre AVT Real Estate SRL
 
Firma a fost înființată în 2023 cu obiectul „Cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare proprii”.

 
Firma este situate în București, sector 1.

Asociați sunt Avrămoiu Octavian și Avrămoiu Maria-Irina.
 
Pentru anul 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 1.050.200 lei, un profit de 965.051 lei și un angajat.

Avrămoiu Octavian mai figurează ca asociat și administrator la One Herastrau Vista S.R.L., Neo Floreasca Lake SRL, One Mamaia Nord S.R.L., One Timpuri Noi S.R.L.și asociat la Naruto Consulting S.R.L.

Avrămoiu Maria-Irina mai apare ca asociat și administrator la Naruto Consulting S.R.L. și Alpha Net S.R.L.

 
Despre SOV Etrac SRL
 
Firma a fost înființată în 2009, cu obiectul „lucrări de pregatire a terenului”. Adresa sediului social este pe strada Lyon, Nr. 20-22, Constanța, județul Constanța.
 
Societatea este controlată de Nivaci George, în calitate de asociat unic și administrator.

Pentru anul 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 23.618.106 lei, un profit de 129.898 lei și 55 de angajați.
 
 
 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 




 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii