Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:36 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dumitru Cuşu, o nouă solicitare de la APM Constanţa. Este vizat localul The View, ridicat pe locul restaurantului Vraja Mării SRL

ro

11 Jan, 2018 00:00 6823 Marime text

Societatea Vraja Mării SRL, deţinută de Dumitru Cuşu, solicită de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa autorizaţie pentru activitatea „restaurante“ care urmează să se desfăşoare în municipiul Constanţa, bulevardul Elisabeta 2A, adică în noul restaurant, intitulat The View, ridicat în locul celui care s-a numit Vraja Mării. Constănţenii, persoane fizice şi juridice, pot depune eventuale contestaţii şi sugestii la sediul APM Constanţa.
 
Noul restaurant, situat în vecinătatea Cazinoului din Constanţa, este gata după ce vechiul imobil a fost pus la pământ aproape în totalitate, în cadrul unui amplu proces de modernizare. Localul, unul dintre cele mai vechi din Constanţa, nu a fost demolat definitiv, fiind efectuate lucrări de modernizare, recompartimentări interioare, consolidare şi reacoperire terasă, cu scopul realizării unui imobil-reper, bine integrat în contextul urban existent. Lucrările sunt finalizate, iar pe un banner uriaş se vede noua imagine a imobilului. Astfel, pe locul fostului restaurant Vraja Marii au fost terminate lucrările la noua clădire, cu arhitectură modernă, P+2E. Proiectul, intitulat „The View“, oferă o vedere panoramică asupra falezei şi a portului Constanţa.
 
Reamintim că, în decembrie 2016, Vraja Mării SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Consolidare şi recompartimentări interioare restaurant P+1 - consolidare şi modificare acoperire terasă corp C2“. Amplasamentul investiţiei este un teren intravilan situat în municipiul Constanţa, învecinându-se la nord-vest cu bulevardul Elisabeta (lE 228851), iar pe celelalte trei laturi, cu terenuri proprietate publică deţinute de Primăria Constanţa. Imobilul are o suprafaţă de 405 mp, cu o deschidere de circa 14,60 m şi o adâncime de circa 30 m.
 
Pe respectivul amplasament există două imobile C1 şi C2, având următoarele caracteristici: imobil C1 cu regimul de înălţime P+1E - restaurant Vraja Mării, imobil C2 cu regimul de înălţime P - terasă acoperită. Având în vedere starea fizică precară a construcţiilor existente şi luând în considerare potenţialul deosebit al zonei, beneficiarul a solicitat iniţierea lucrărilor de modernizare, recompartimentări interioare, consolidare şi reacoperire terasă.
 
Lucrările de intervenţie propuse au constat în: C1 - intervenţii de consolidare, după caz, conform expertizei tehnice de specialitate; lucrări de mărire a înălţimii libere la parter şi etajul 1 prin desfacerea şi refacerea planşeelor, în vederea unei funcţionări optime, conform cu specificul activităţii; amenajări interioare la parter şi la etajul 1; la etajul 1, clădirea C1 a comunică cu terasa circulabilă ce a fost amenajată peste imobilul C2; acoperirea imobilului C1 este de tip terasă necirculabilă; consolidări, după caz, conform expertizei tehnice de specialitate; învelitoarea existentă a fost desfăcută şi a fost realizată o terasă circulabilă cu acces de la etajul 1 al imobilului C1. O parte dintre materialele din demolare au fost recuperate, iar restul, dirijate către o zonă de depozitare specială a materiilor nefolositoare. Restaurantul va avea două spaţii de consumare şi o terasă, care dispun de 1.000 de locuri.
 

Despre Vraja Mării SRL

 
Vraja Mării SRL a luat fiinţă în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 3.075 de lei, integral vărsat, este compus din 307 părţi sociale. Asociat unic este Dumitru Cuşu, născut pe 16.03.1955, în comuna Săcele, Constanţa. Tot el este şi administratorul firmei, care se ocupă de „restaurante“.
 
Citeşte şi:
 
Fostul restaurant ”Vraja Mării”, noul ”The View”, aproape de inaugurare. Iată cum arată! (galerie foto)

Pe ultima sută de metri. Cum arată acum fostul restaurant Vraja Mării, de pe faleza Cazinoului. Care îi va fi noul nume (galerie foto + video)

Proiectul a fost prezentat la APM Constanţa Cum va arăta restaurantul Vraja Mării după reabilitare

Dumitru Cuşu a ipotecat Vraja Mării, plus câteva terenuri şi bunuri imobiliare. Iată motivul!

Restaurantul Vraja Mării din Constanţa a fost pus la pământ. Clădirea va fi modernizată (galerie foto)

Sesizare - „O parte din schelăria lucrărilor de la Vraja Mării s-a prăbuşit pe trotuar. Daca era cineva acolo, era un dezastru“ (galerie foto+video)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un constantean 12 Jan, 2018 14:56 O constructie extraordinar de foarte frumoasa, se inscrie foarte bine in locatie fiind armonizata ca stil arhitectonic cu zona inconjuratoare.